Femeie bătută în biroul primarului Emilian Frâncu

luni, 10 decembrie 2012

Exces de zel al poliţiştilor locali din Râmnicu Vâlcea!

Femeie bătută în biroul primarului Emilian Frâncu

• Edilul liberal Emilian Frâncu şi-a tras apă şi canal în vila în care abia s-a mutat, iar restul străzii a rămas fără utilităţi. Răspunsul primarului: şuturi, palme, zgârieturi?
• Răspunsul primarului: “O scenetă de prost gust. S-a aruncat pe jos, şi-a smuls părul din cap, şi-a rupt hainele. Zgârieturile şi le-a făcut pentru spectatol. Credeţi că eu aş accepta ca un cetăţean să fie lovit la mine în birou?”

O biată femeie de 46 de ani fost zgâriată pe gât, bruscată şi scoasă pe sus de doi gardieni fioroşi pentru că a avut curajul să-l ia la rost pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu (PNL). “S-a înroşit la faţă şi a început să urle la mine să ies afară şi a chemat gardienii. Cum eu nu voiam să ies, au tras de mine, au început să mă lovească, m-au trântit pe jos, mi-au rupt hainele şi m-au strâns de gât”, povesteşte Ioana Rădescu, arătând urmele unghiilor pe pielea sa şi hainele răvăşite.

Această faptă e şocantă pentru un lider al comunităţii, proaspăt ales în funcţie. Frâncu neagă toată întâmplarea: “O scenetă de prost gust. S-a aruncat pe jos, şi-a smuls părul din cap, şi-a rupt hainele. Zgârieturile şi le-a făcut pentru spectatol. Credeţi că eu aş accepta ca un cetăţean să fie lovit la mine în birou?”. Funcţionarii Primăriei confirmă, oficial, versiunea primarului, dar, sub anonimat, unii spun că femeia are dreptate: “Chiar a fost bătută în biroul primarului”.
Ioana Rădescu merge până la capăt în căutarea dreptăţii: şi-a scos certificat medico-legal şi a depus reclamaţie la poliţie. “Sunt camere video în biroul primarului, să se dea publicităţii înregistrările. Pe imagini se va vedea clar cine minte”, spune vâlceanca. Culmea, primarul şi victima sa sunt vecini pe aceeaşi stradă.

Emilian Frâncu s-a mutat recent acolo şi, imediat ce şi-a ridicat casa, au apărut muncitorii care au tras apă curentă şi canalizare. Pentru restul oamenilor nu s-a făcut nimic, continuând să care apa de la fântână. “De ce pentru el se poate şi pentru noi nu, asta l-am întrebat. Trăim mai rău ca la ţară, deşi plătim impozite. Când am spus asta, şi-a ieşit din fire şi m-a scos afară”, povesteşte Ioana Rădescu.

Primarul spune că a făcut lucrările din economiile proprii şi că nu pot fi extinse utilităţile publice pe toată strada, pentru că nu e domeniu public. Dar chiar şi-aşa, fiind domeniu privat, de când s-a mutat primarul Frâncu, pe stradă s-a pus asfalt nou. Zece familii din Danil Ionescu se judecă de un an cu Primăria Râmnicu Vâlcea pentru a beneficia de reţea de apă şi canalizare. (Nicoleta Ene ÔÇô Evz.ro)
ÔÇ¿

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe