Trupa lui Cristi Achim îşi pregăteşte campania de transferări

luni, 31 iulie 2006

Trupa lui Cristi Achim îşi pregăteşte campania de transferări

reunirea lotului este programată pentru data de 9 august

Deşi Federaţia Română de Baschet a anunţat încă de acum trei săptămâni că SCB CSŞ Rm. Vâlcea a fost admisă în prima ligă masculină, graţie păstrării numărului de formaţii din acest eşalon de elită la 14, tânărul antrenor al echipei noastre, profesorul Cristi Achim, încă nu a apucat să se bucure cum se cuvine pentru istorica promovare în Divizia A. Prins cu treburile la lotul naţional de juniori al României, acolo unde îndeplineşte rolul de secund, Achim va trebui să-şi reia munca la cârma grupării de la poalele Capelei abia după 8 august, data precisă când se va încheia campania la reprezentativa ţării noastre. Adică imediat după ce se va încheia Campionatul European, pe care România are onoarea de a-l găzdui la Sibiu, după 28 iulie. Alături de tinerii baschetbalişti ai selecţionatei „tricolore”, antrenorul Cristian Achim s-a aflat până săptămâna trecută într-un turneu de pregătire din Cehia, iar acum definitivează în cantonamentul de la Bazna (judeţul Sibiu) ultimele preparative înainte de importanta competiţie continentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe