
Aroganță incredibilă la volan! O tânără de doar 22 de ani, urmărită de poliție după ce a circulat cu numere false de înmatriculare
În seara zilei de 2 decembrie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii Secției nr. 10 Rurală Măciuca au încercat să oprească un autoturism care circula pe raza comunei Diculești. Șoferița nu a răspuns semnalului regulamentar, așa că oamenii legii au pornit imediat în urmărirea acesteia.
Mașina a fost oprită câteva minute mai târziu, în fața unui imobil, la volan fiind găsită o tânără de 22 de ani din județul Vâlcea. Verificările efectuate au scos la iveală faptul că autoturismul era înmatriculat în străinătate, însă avea montate plăcuțe provizorii expirate, considerate false în momentul depistării.
Tânăra a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat. Cu toate acestea, situația rămâne gravă: polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare.
Web Design by DowMedia