Proiecte de acte normative fiscale:
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că Ministerul Finanţelor Publice a elaborat Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali.
Documentul şi Expunerea de motive sunt publicate şi pot fi consultate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, www.mfinante.ro, domeniul Legislaţie/Transparenţă decizională.
Adeverinţa de venit pentru persoanele fizice
Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului României nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverintelor de către autorităţile publice centrale şi locale, organul fiscal competent are obligaţia eliberării unei adeverinţe din care să reiasă nivelul veniturilor realizate de persoanele fizice, la solicitarea acestora, pe baza unei cereri.
În acest context, a fost proiectat un nou model de adeverinţă care cuprinde informaţii privind veniturile realizate de persoanele fizice şi un nou model de cerere utilizat la solicitarea eliberării unei adeverinţe de venit pentru persoane fizice. Proiectul de act nomativ supus dezbaterii publice este în concordanţă şi cu prevederile Ordinului nr. 752/2006 al ministrului Finanţelor Publice, prin care au fost aprobate modelul şi conţinutul formularelor ˝Certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice˝, care cuprinde numai informaţii referitoare la atestarea plăţii/neplăţii impozitelor către bugetul de stat şi ˝Cerere de eliberare a unui certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice˝ utilizat la solicitarea eliberării unui certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice.
Proiectul poate fi consultat pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la adresa http://anaf.mfinante.ro, domeniul Legislaţie/Transparenţă decizională.
De asemenea, acesta poate fi consultat şi la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media - domnului Victor Ogneru, cu menţiunea “Conf. Legii nr. 52/2003”, la următoarele adrese:
- prin scrisori, la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti, Cod poştal 050741, Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media;
- electronic, la adresa de mail: [email protected];
- prin fax, la numărul: 021-319.98.57.
PROGRAMUL DE AUDIENŢE LA DGFP VÂLCEA
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlea informează că, începând cu 24 iulie a.c., programul pentru primirea în audienţă a persoanelor fizice şi juridice se va desfăşura după cum urmează:
- la directorul executiv al DGFP Vâlcea - joi, între orele 12,00 şi 14,00;
- la directorul executiv adjunct al Activităţii Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului - miercuri, între orele 12,00 şi 14,00;
- la directorul executiv adjunct al Activităţii Control Fiscal - marţi, între orele 12,00 şi 14,00.
De reţinut! Primirea în audienţă la conducerea DGFP Vâlcea se face pe bază de cerere scrisă, din care să rezulte în mod expres problemele ce urmează a fi prezentate, înregistrată la Registratura instituţiei.
Web Design by DowMedia