Sparle si soparle 10 septembrie 2012

luni, 10 septembrie 2012

Sparle si soparle 10 septembrie 2012

• Cu doar câteva săptămâni înainte de privatizare, combinatul Oltchim a ajuns într-o stare de tensiune maximă: angajaţii au ieşit în stradă supăraţi că nu şi-au mai primit salariile de două luni, longevivul manager Constantin Roibu şi alţi 16 directori şi-au prezentat demisiile, iar statul încearcă să depisteze soluţii de finanţare pentru încă o lună. După cinci ani în care s-au acumulat pierderi de peste 1 miliard de lei si datorii de peste 2,6 miliarde de lei, reprezentanţii Guvernului se văd puşi în situaţia de a căuta bani pentru plata salariilor la Oltchim şi pentru asigurarea capitalului de lucru măcar până la privatizare.

Care sunt cauzele care au adus Oltchim în această situaţie? Care sunt şansele ca Oltchim să fie preluat de un investitor serios? Care sunt riscurile ca privatizarea să eşueze, iar Oltchim să intre în lichidare? Remus Vulpescu, şeful Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizare în Industrie (OPSPI), va discuta online cu cititorii pe Hotnews.ro despre situaţia de la Oltchim, luni, 10 septembrie, de la ora 12.00.

• Doi jurnalişti vâlceni pregătesc lansarea unei cărţi despre corupţia locală. Lansarea va avea loc înaintea alegerilor parlamentare din acest an.

• Calea ferată Băbeni-Alunu a fost vândută unei societăţi comerciale private care beneficiază de subvenţii mai mari pentru transportul de persoane pe această rută decât subvenţiile primite de CFR.

• Un mare “analist economic” ce scrie editoriale la kilogram printr-un cotidian local spunea deunăzi că acţionarul minoritar PCC de la Oltchim este o... companie de stat. Nimic mai fals! Mult hulită de către ex-directorul Roibu, societatea PCC (înfiinţată în anul 1993) are sediul în Duisburg, cu acţionari privaţi nemţi şi fonduri de investiţii din SUA, iar anul trecut întregul Grup PCC a avut o cifră de afaceri de 620 milioane de euro.

• Partidul Poporului este cuprins de frământări pentru stabilirea candidaţilor la parlamentarele din toamnă. Deşi Partidul Poporului nu are şanse să câştige cu 50% plus 1 nici unul din colegiile electorale de senator sau deputat din judeţ pretendenţii la candidaturi din PP-DD trebuie să achite sume considerabile (se spune că 50.000 euro) pentru a obţine candidatura. Le spunem celor de la PP-DD că dacă vor să piardă sigur un colegiu electoral nu au decât să îi ia banii controversatului Butnaru şi să-l pună să candideze undeva!

• Cu ajutorul deputatului Constantin Mazilu, echipa locală Inter din Lăpuşata va evolua anul viitor pe o bază sportivă nouă şi modernă.

• Compania de cablu RCS-RDS îşi bate joc în ultimul hal de abonaţii din Râmnicu Vâlcea. Patronul Zoltan Teszari ar trebui să poposească pe meleagurile noastre şi să vadă cum sunt jecmăniţi abonaţii TV din Râmnicu Vâlcea la această societate. Pe scurt, este vorba de abonaţii la Digi Cablu care, de la 1 august, li s-au eliminat, fără nici o explicaţie, mai multe posturi TV din categoria Discovery. Posturile respective au fost mutate pe un alt pachet, Extra Digital, mai scump cu 7 lei pe lună. Huuuoooo celor de la RDS-RCS!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe