În ultimele două decenii, o nouă formă de ideologie s-a infiltrat în spațiul public occidental, iar ecourile ei au ajuns inevitabil și în România: progresismul. Nu mai vorbim despre progres în sensul firesc – adică îmbunătățirea vieții prin educație, știință, morală și responsabilitate civică –, ci despre o formă de dictatură culturală care își impune propriul set de dogme, în numele binelui absolut.
Ceea ce la început părea o mișcare pentru toleranță și drepturi egale a devenit, treptat, o industrie a ofensei. O lume în care nu mai ai voie să gândești liber, pentru că orice opinie care nu se aliniază „noului cod moral” este automat catalogată drept ură, discriminare sau incorectitudine politică.
Platforme globale, precum Netflix, au devenit megafone ale acestei direcții. Filme, seriale și documentare sunt tot mai des construite pe clișee ideologice, în care mesajul politic primează în fața valorii artistice. Nu mai contează povestea, emoția sau adevărul uman – contează corectitudinea narativă. Dacă nu bifezi anumite teme – minorități, diversitate de gen, activism social –, riști să fii respins de marile studiouri sau de algoritmii vizibilității.
Dar adevărata problemă nu e că apar astfel de mesaje, ci că sunt impuse ca normă. Cultura modernă a ajuns să funcționeze ca un tribunal moral: cine nu e progresist, e retrograd. Cine pune sub semnul întrebării dogmele „toleranței”, devine dușmanul societății.
În realitate, progresismul actual nu înseamnă progres, ci confiscarea progresului. Este o formă de manipulare morală care îmbracă hainele binelui, dar produce efectul invers: polarizare, confuzie și pierderea reperelor tradiționale.
România, cu toate defectele ei, are încă un instinct sănătos. Oamenii simpli simt când li se cere să creadă în lucruri împotriva firii, când li se bagă pe gât o nouă religie laică, cu sfinți, păcate și excomunicări moderne.
Progresul real nu se măsoară în sloganuri, ci în libertate, educație, decență și demnitate. Iar când „progresul” devine o armă ideologică, e datoria noastră să-l numim pe nume și să-l refuzăm.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia
