
ANAF declară război „bombardierilor”: mașinile de lux fără venituri pot fi confiscate!
Șeful ANAF, Adrian Nica, a anunțat că peste 200 de persoane sunt deja verificate pentru averi nejustificate. Cei care conduc mașini de peste 100.000 de euro fără să aibă venituri declarate riscă să rămână fără ele.
„Fiecare bombardier care se urcă într-o mașină scumpă fără venituri reale ar trebui să se gândească de trei ori — ANAF poate veni oricând să o confişte”, a avertizat Nica, precizând că 70% din sumele nejustificate vor fi confiscate.
Controalele fac parte dintr-o amplă acțiune de recuperare a banilor pierduți la buget și de verificare a discrepanțelor dintre averea afișată și veniturile declarate. În paralel, Fiscul intensifică inspecțiile la casele de amanet și investitorii care nu și-au declarat câștigurile.
Web Design by DowMedia