• În urma unor investiţii de 1 milion de lei,
Recent, primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă, a declarat că din momentul începerii campaniei şi până acum a reuşit să termine mai multe investiţii pe care le-a promis în cadrul campaniei electorale. “Mă refer la continuarea lucrărilor la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, la terenul de sport din Vărzărie, care este aproape gata şi se poate juca pe acest teren. Apoi, sistemul centralizat de încălzire centrală la Școala I-IV Luncă. De asemenea, am continuat lucrările de modernizare a Școlii generale I-VIII din Berislăveşti, precum şi dotarea acesteia cu mobilier, cu încălzire centrală, toalete şi tot ce mai este necesar pentru că va fi cea mai modernă şcoală din nordul judeţului. Valoarea lucrării este de 1 milion de lei, iar lucrările la şcoală sunt în proporţie de 80% realizate. În aceste zile ne vine şi mobilierul şi vom putea la 1 septembrie, aşa cum am promis, să inaugurăm şcoala”, a spus Ion Buşagă. De altfel, în următorii patru ani, primarul comunei Berislăveşti şi-a propus realizarea unui program ambiţios care cuprinde 60 de obiective de investiţii şi care vor asigura localităţii un aspect mult îmbunătăţit.
Astfel, primarul Ion Buşagă va implementa printre altele următoarele proiecte: extinderea sediului Primăriei prin construirea unor birouri anexe, toalete, magazie şi refacerea acoperişului prin mansardare; modernizarea clădirii fostei discoteci Berislăveşti; asfaltarea drumului comunal DC 16 Berislăveşti - Codrea pe o lungime de 2 km; asfaltarea drumului judeţean DJ 703 G pe o lungime de 2 km; construcţia unei baze sportive în punctul Richeru; alimentare cu apă pe o distanţă de 3 km şi contrucţia unei captări şi a unui bazin de apă în păşunea Codrea pentru un număr de 20 de familii; construcţia a două adăpători de apă în păşunea Codrea; construcţia unui Cămin cultural în satul Scăueni; amenajarea unui parc în satul Scăueni, punct “Școală”; amenajarea drumului Scăueni din punctul Gabrian - Izvor; construirea a două foişoare în păşunea Scăueni - Izvor; construcţia a trei adăpători de apă în păşunea Scăueni - Negrila; amenajarea drumului Scăueni (Biserica), până în punctul Gabrian; construcţia unui bazin de apă în punctul “La Lac”; amenajarea drumului pod Scăueni - Valea Ogrăzii prin balastare şi pietruire; sistem de încălzire termică în biserica Scăueni; asfaltarea drumului comunal DC 15 Scăueni - Rădăcineşti pe o lungime de 3 km şi modernizarea celor trei poduri (podul punct Drăguşin, pod punct Boureci, pod punct Mihai Viorel); amenajarea unui parc în punctul Școala Rădăcineşti; amenajarea unui teren de fotbal în punctul Școala Rădăcineşti; amenajarea drumului Rădăcineşti - Nebuni - Dângeşti prin programul PNDR măsura 125 şi construirea unui podeţ în punctul Valea Tulburoasă; amenajarea drumului Rădăcineşti - Bădeşti prin programul PNDR măsura 125; construcţia unui podeţ în punctul Lotreni; construcţia unui podeţ în punctul Popescu Vasile - sat Rădăcineşti, punctul Copârseşti; modernizarea clădirii fostului magazin al Cooperaţiei din satul Rădăcineşti, etc.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia