FOTO - Stațiunea-fantomă Vidra: între visul olimpic al lui Ceaușescu și nepăsarea lui Bolojan

Stațiunea-fantomă Vidra: între visul olimpic al lui Ceaușescu și nepăsarea lui Bolojan

La peste 1.300 de metri altitudine, pe malul Lacului Vidra, în județul Vâlcea, natura îți taie respirația. Aer curat, peisaje spectaculoase, trasee montane care rivalizează cu destinațiile alpine de top. Și totuși, în loc de o stațiune prosperă, turiștii dau peste o fantomă de beton și rugină: Vidra, visul neterminat al regimului Ceaușescu și exemplul perfect al neputinței statului român de după 1989.

Olimpiadă ratată, moștenire ratată

În anii ’70, planul era grandios: o stațiune olimpică, capabilă să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă. Arhitecți elvețieni au proiectat hoteluri moderne, vile și facilități de cazare pentru peste 1.000 de persoane. Au fost construite clădiri masive, cu șase etaje, un domeniu schiabil și un telescaun. Până și Ivan Patzaichin venea aici să se antreneze.

După Revoluție, proiectul s-a prăbușit. Stațiunea a intrat în administrarea sindicatelor, dar investițiile au lipsit. Pârtiile s-au degradat, instalațiile s-au ruginit, iar clădirile au devenit ruine. Ce trebuia să fie mândria turismului românesc a ajuns „Cernobîlul montan” – un spațiu sinistru, cu geamuri sparte, pereți scorojiți și vegetație care a năpădit balcoanele.

Între paradis și iad

Peisajul e absurd: la exterior, lacul strălucește, pădurile foșnesc, iar liniștea montană e pură. În interiorul hotelurilor abandonate însă, domnește un tablou post-apocaliptic. Holuri întunecate, mobilier putrezit, cabluri atârnate, graffiti și urme de vandalism. Locul pare desprins dintr-un film horror.

Pentru localnici și pentru primarul comunei Voineasa, situația e un blocaj fără ieșire. Sindicatele refuză concesionarea pe termen lung, investitorii nu vin, iar autoritățile locale recunosc că „au mâinile legate”. Birocrația a pus lacăt pe orice încercare de revitalizare.

Nepăsarea guvernului Bolojan

Mai grav este că nici actualul guvern, condus de premierul Ilie Bolojan, nu arată vreun interes real pentru salvarea Vidrei. În timp ce vorbește public despre reforme și eficiență administrativă, realitatea din teren îl contrazice. Ministerele implicate pasează responsabilitatea de la unul la altul, iar stațiunea continuă să se prăbușească sub propriii pereți. Bolojan și cabinetul său au ignorat constant apelurile autorităților locale și ale mediului de afaceri, preferând să închidă ochii în fața unei rușini naționale care s-ar putea transforma, cu investiții minime, într-o atracție turistică de nivel european.

Șansa ratată a Transalpinei

Ironia e că, la câțiva kilometri distanță, funcționează domeniul schiabil Transalpina – Voineasa, cu pârtii moderne și instalații de ultimă generație. Dar fără o infrastructură rutieră solidă și fără o stațiune funcțională la Vidra, potențialul turistic al zonei e serios compromis. România a reușit să construiască un domeniu schiabil, dar a abandonat stațiunea principală.

Rușinea turismului românesc

Vidra nu este doar o ruină. Este un monument al nepăsării și al incapacității de a valorifica resursele. Aici s-a cheltuit enorm, aici s-au tăiat panglici festive, aici s-au făcut promisiuni electorale. Astăzi, turiștii vin doar ca să fotografieze ruina și să plece mai departe, șocați de contrastul dintre frumusețea naturală și mizeria urbanistică.

Stațiunea Vidra e oglinda fidelă a României: planuri mari, visuri de glorie, dar sfârșit în ruină și improvizație. Și până când statul, sindicatele și investitorii nu vor găsi un drum comun, Vidra va rămâne ceea ce este astăzi: un paradis natural transformat într-un coșmar de beton.

Vocile Vidrei – mărturii dintre ruină și speranță

Ion Popescu, 72 de ani, fost muncitor la construcția hotelului central:
„Aici era viață, dom’le! Veneau turiști, se făcea comerț, era agitație. Acum, doar lupii și urșii mai trec prin stațiune. Ne-au mințit că o să fie Olimpiadă, că o să fie stațiunea perla Carpaților. Ce-a rămas? O fantomă.”

Andreea, studentă din București:
„Am venit pentru traseele montane și lac, dar nu-mi vine să cred că așa arată o stațiune în România. E ca într-un film de groază. Îți rupe sufletul să vezi ce potențial are locul și cât de irosit este.”

Maria Stanciu, proprietară de pensiune în Voineasa:
„Dacă ar fi funcțională stațiunea, toată zona ar prospera. Am avea turiști vara și iarna, ar fi locuri de muncă pentru tineri. Dar guvernanții se fac că nu văd. În schimb, ne cheamă la vot și ne promit că ‘rezolvă problema’. De 36 de ani aceeași poveste.”

Cătălin, ghid montan, 28 de ani:
„Zona are trasee superbe, dar cine să vină aici când totul arată ca după bombardament? Dacă statul ar investi cât a băgat în campanii electorale, Vidra ar putea concura cu stațiuni din Austria. Dar pentru București, Vidra e doar un punct pe hartă.”

Tiberiu Pîrnău

Foto: Constantin Stroe