Ștefan Vuza, șeful galeriei la Stuttgart: România, campioană mondială la dans sportiv!

duminică, 24 august 2025

România, campioană mondială la dans sportiv. Ștefan Vuza, șeful galeriei la Stuttgart

Performanță istorică pentru România! Perechea Rareș Cojoc și Andreea Matei a cucerit, pentru prima dată, German Open Championships (GOC) de la Stuttgart – cea mai prestigioasă competiție de dans sportiv din lume, supranumită „Everestul dansului”. În fața a peste 5.000 de spectatori, imnul României a răsunat în tribune, iar cei doi sportivi și-au consolidat poziția de lideri mondiali.

Succesul a adus și o premieră: în noiembrie 2025, Campionatul Mondial de Dans se va desfășura pentru prima dată în România, la Sibiu.

Familia Vuza a fost prezentă în sală, trăind alături de familia Cojoc emoția momentului. Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex, a condus galeria României și a declarat:
„Rareș și Andreea sunt modele pentru tinerii din noua generație. Stuttgart oferă dansului o valoare de neegalat, iar România poate sta în fruntea lumii atunci când își urmează visul cu perseverență.”

Chimcomplex va fi Partener oficial al Campionatului Mondial de la Sibiu, unde perechea Cojoc–Matei va concura acasă, în fața publicului român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe