Lanțul românesc de magazine Annabella, controlat de antreprenorii Dan-Constantin și Dorina Mutu, va prelua 87 de magazine Profi, pe care Mega Image a fost obligată să le cedeze pentru a obține aprobarea Consiliului Concurenței în preluarea rețelei de magazine Profi, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.
Prin preluarea magazinelor Profi și Mega Image, Annabella își va extinde rețeaua la peste 200 de unități, urmând să își facă intrarea pe piețe regionale noi, precum cele din Timișoara, Oradea, București, Cluj-Napoca, Adjud, Constanța și Ploiești.
La începutul acestui an, retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize a anunțat finalizarea procesului de achiziție a rețelei de magazine Profi, operate de compania Profi Rom Food SRL, de la fondul MidEuropa, într-o tranzacție evaluată la 1,3 miliarde de euro.
În luna decembrie a anului trecut, Consiliul Concurenței aprobase tranzacția, însă instituise o autorizare condiționată. Astfel, Mega Image se angaja să implementeze proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea şi delistarea furnizorilor în cadrul reţelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceştia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.
În plus, Mega Image se obliga să cesioneze 87 de magazine din 44 de localităţi, în care activităţile Mega Image şi Profi se suprapun şi ar putea conduce la reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor, înlăturându-se, astfel, orice posibile îngrijorări ale autorităţii de concurenţă.
Rețeaua Annabella numără, la ora actuală, 118 magazine în patru județe – Vâlcea, Argeș, Olt și Dâmbovița – dezvoltate pe trei concepte de comerț diferite – Annabella A-Z, Annabella Zilnic și Annabella Standard.
Annabella este și singurul lanț românesc care a ajuns la o rețea de peste 100 de supermarketuri în România, fiind deținută de către soții Dan-Constantin Mutu și Dorina Mutu. Dintre cele 87 de magazine care urmează să fie cedate, 82 sunt operate în prezent de Profi, iar celelalte cinci sunt operate de Mega Image.
Grupul Annabella s-a extins recent și pe sectorul imobiliar comercial, prin dezvoltarea a două parcuri de retail: unul de 4.000 de metri pătrați în Horezu (Vâlcea) și altul de circa 7.000 de metri pătrați în Râmnicu Vâlcea, inaugurat după o investiție de 5 milioane de euro.
Rețeaua Annabella a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 683,1 milioane de lei (137,3 milioane euro), în creștere cu 13% față de anul anterior, potrivit datelor analizate de Profit.ro.






























