
Un nou caz de nepotism la nivelul instituțiilor publice scoate la lumină o veritabilă „rețea de influență” în interiorul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), cu epicentrul în județul Vâlcea. Conform unor dezvăluiri transmise de un avertizor de integritate și verificate parțial de publicația G4Media, în anul 2025 au fost angajați în cadrul ANPIS copiii unor șefe de instituții din București și Vâlcea, printr-o rețetă standard: proiecte PNRR, contracte temporare, apoi posturi permanente în sistemul public.
Printre tinerii „promovați” în structura ANPIS se numără Paul Cristinel Pârvu, fiul Cristinei Pârvu, directoarea AJPIS Vâlcea. El a debutat ca „expert call-center” într-un proiect finanțat prin PNRR, fără concurs, fiind ulterior transferat la AJPIS Argeș, iar apoi mutat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea.
În declarația sa de avere din iunie 2025, Pârvu jr. indică venituri modeste din „activități în restaurante și asociații”, care însumează sub 19.000 de lei. Fără experiență în domeniul protecției sociale, tânărul a fost totuși acceptat și promovat în instituțiile statului fără concursuri transparente sau rezultate relevante publicate.
Lista continuă cu Alexandru Ene, fiul Ioanei Ene, secretara AJPIS Vâlcea și colaboratoare apropiată a Cristinei Pârvu. Tânărul a fost angajat în structura centrală a ANPIS în 2022, deși anterior nu înregistrase niciun venit – așa cum reiese din propria sa declarație de avere.
Această serie de angajări creează imaginea unui mecanism bine pus la punct în care relațiile de familie contează mai mult decât competențele, iar traseul profesional este asigurat prin mutări strategice între județe și proiecte PNRR, fără respectarea principiilor meritocrației.
Web Design by DowMedia