Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de un polițist, pedeapsa fiind de doi ani cu suspendare

marți, 18 februarie 2025

Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de un polițist, pedeapsa fiind de doi ani cu suspendare

Un polițist din Vâlcea care efectua acte de comerț, incompatibile cu funcția, a încheiat cu DGA un acord de recunoaștere a vinovăției, pedeapsa fiind de doi ani cu suspendare și efectuarea de muncă în folosul comunității, informează, luni, DGA - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

'În data de 13 februarie 2025, Judecătoria Bălcești a confirmat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu un inculpat, la data săvârșirii faptelor agent de poliție în cadrul Postului de poliție Grădiștea, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea, pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, în formă continuată și de fals informatic în formă continuată', precizează DGA - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

Pedeapsa stabilită prin acord este de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile.

Hotărârea nu este definitivă.

'În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2021- octombrie 2023, inculpatul, deși avea calitatea de polițist, în mod repetat, a efectuat operațiuni comerciale, a desfășurat activități de comerț, în mod sistematic, efectuând achiziții și vânzări de material lemnos, transport de materiale lemnoase, încheierea de contracte de furnizare a materialului lemnos, crearea de depozite pentru materialul lemnos, participarea la licitații electronice, prin SEAP/SICAP, în vederea obținerii unor contracte de livrare a materialului lemnos, în numele unor firme și a unui ocol silvic, de pe raza județului Vâlcea, negocierea prețului lemnelor de foc cu cumpărătorii, toate în scopul obținerii unui profit pentru sine sau pentru altul', susține DGA - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

Conform sursei citate, inculpatul, în perioada noiembrie 2021- noiembrie 2022, în mod repetat, a introdus, fără drept, chiar dacă nu era autorizat de lege în acest sens, respectiv a determinat alte persoane, ce aveau calitatea fie de transportator, fie de operator economic, care nu erau nici ele autorizate de lege să acceseze și să utilizeze contul altei persoane care avea acest drept, să introducă, fără drept, date informatice în aplicația SUMAL 2.0. Această acțiune a avut drept scop emiterea unor avize de însoțire material lemnos, fiind inserate date necorespunzătoare realității privind persoana care a creat avizul, persoana care a emis avizul-operator economic, persoana care a preluat materialul lemnos în depozit, persoana care a modificat transportul, numele transportatorului, în realitate toate operațiunile fiind făcute de către lucrătorul de poliție, toate cu scopul de a fi utilizate în vederea comercializării ilegale a materialului lemnos, lucrătorul de poliție efectuând, în fapt, toată procedura de achiziție și preluare a materialului lemnos.

Dosarul a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, ulterior polițiștii desfășurând numeroase activități procedurale pentru administrarea probatoriului.

În cursul cercetărilor, în noiembrie 2022 polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare care l-au vizat pe inculpat. În 2024, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor Județene Anticorupție Dolj, Argeș și Gorj, au fost realizate alte cinci percheziții domiciliare și ridicări de înscrisuri de la persoane juridice din județele Vâlcea, Gorj și Dolj, iar în urma acelor activități, începând cu data de 21.10.2024, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de inculpat pentru o perioadă de 60 de zile. Ulterior, inculpatului i-au încetat raporturile de serviciu la Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, ca urmare a demisiei.

În administrarea probatoriului s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Române - Direcția Operațiuni Speciale - Serviciul Operațiuni Speciale Vâlcea, precum și al Jandarmeriei Române - Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe