Andreea şi Daniel Turcan au pornit cu o cafenea Arbusto Coffee în Râmnicu Vâlcea în 2020, iar acum au şase unităţi şi planuri de extindere

duminică, 19 ianuarie 2025

Afaceri de la Zero. Cum au crescut. Andreea şi Daniel Turcan au pornit cu o cafenea Arbusto Coffee în Râmnicu Vâlcea în 2020, iar acum au şase unităţi şi planuri de extindere. „Cafeaua de specialitate a devenit tot mai populară, dar cred că acum oamenii caută mai mult decât o simplă cafea, îşi doresc o experienţă completă.”

Soţii Andreea şi Daniel Turcan, fondatorii brandului Arbusto Coffee Roasters din Râmnicu Vâlcea, şi-au continuat pasiunea pentru cafeaua de specialitate, deschizând noi cafenele în judeţul Vâlcea. Astfel, ei au ajuns la şase unităţi în judeţ, iar planurile de extindere au urmat şi sistemul de franciză, prima astfel de unitate fiind în Piteşti, conform zf.ro

„Am crescut organic. Am început cu o locaţie în centrul oraşului, apoi am deschis o locaţie mai mare, iar acum avem şase cafenele în judeţul Vâlcea. Oportunităţile ne-au făcut să ne extindem şi în alte oraşe”, a spus Daniel Turcan, cofondatorul Arbusto Coffee. El pornea alături de soţia sa un business în domeniul HoReCa în 2020, în plină criză sanitară, după ce s-au întors din Anglia, ţară în care au locuit timp de două decenii.

De altfel, antreprenorul menţionează drept cea mai mare provocare să dezvolte businessul în timpul pandemiei. În plus, şi forţa de muncă este greu de găsit, însă echipa, odată creată, este şi un motor de creştere, mai spune el. „Suntem 30 de colegi. Avem nevoie de oameni care să înţeleagă ceea ce vrem să facem şi unde vrem să ajungem. Am încercat să facem un program de formare pentru angajaţi, în special pentru barista, care să le ofere încredere şi abilităţile necesare. Cred că echipa pe care am format-o acum este foarte importantă şi ne-a ajutat foarte mult la dezvoltare”, precizează Daniel Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Andreea şi Daniel Turcan au pornit cu o cafenea Arbusto Coffee în Râmnicu Vâlcea în 2020, iar acum au şase unităţi şi planuri de extindere”

  1. Voi nu sunteti o cafea, numai, sunteti o stare de spirit.
    Ma bucur ca existati aici, langa noi.
    Pastrati calitatea produselor si serviciilor si veti trai mult si bine, alaturi de noi , consumatorii de spirit.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe