„Mănăstirea actorilor” din Vâlcea

vineri, 29 noiembrie 2024

„Mănăstirea actorilor” din Vâlcea. Potrivit adevarul.ro, într-un cătun uitat de lume pe dealurile din apropiere de Râmnicu Vâlcea, zilele trecute a fost sfințită o nouă mănăstire - isprava unui cunoscut actor pe vremea comunismului. După Revoluție în urma unui episod traumatic, Dragoș Pâslaru a renunțat la cinematografie pentru a îmbrățișa viața monahală. Cunoscut astăzi drept părintele Valerian, fostul actor este ctitorul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon din Golești. După mai mulți ani petrecuți pe Muntele Athos, părintele Valerian Pâslaru, întors în țară, s-a retras în comuna Golești, unde a descoperit un adevărat monument arhitectural și spiritual - un schit abandonat și lăsat în paragină. A hotărât să-i redea viața și strălucirea de altădată, iar astfel s-a născut ideea transformării acestuia într-o mănăstire. Recent, a fost sfințită mănăstirea, considerat ocrotitorul „actorilor și al tuturor celor care sunt făuritori de spectacole”. Au fost prezenți printre credincioși unii artiști, precum actorii Magda Catone, Silviu Biriș, Maria Ploae și regizorul Nicolae Mărgineanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe