Prin hotărârea nr. 1389/2024, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 1 milion de lei către Primăria comunei Roșiile din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru plata unor cheltuieli curente. În vara acestui an, primarul din Roșiile, Dumitru Constantin, a semnat cu președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, un contract care prevede furnizarea unui microbuz electric școlar. Printre localitățile care vor beneficia de aceste microbuze este și Roșiile. Achiziția microbuzului a fost realizată la un preț de aproximativ 190.000 de euro. „De anul viitor, localitatea va dispune de un microbuz electric cu 16+1 locuri, ceea ce va facilita transportul elevilor la unitățile de învățământ”, a declarat edilul Dumitru Constantin. În acest an, în comuna Roșiile, primarul Dumitru Constantin va inaugura o sală de sport cu 102 locuri: „Investiția se realizează cu finanțare prin CNI. Sala de sport deține o tribună, un teren multifuncţional şi zone anexe - un spaţiu de primire, un cabinet medical de prim-ajutor, vestiare, un oficiu, grupuri sanitare, centrală termică. Mi-am dorit cele mai bune condiții pentru copii și un motiv în plus să își dorească să practice un sport”. Prin Hotărârea nr. 20/2024, Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat participarea în cadrul programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, cu proiectul „Înființare rețea de canalizare în satul Zgubea, comuna Roșiile, județul Vâlcea - cu stație de epurare proprie”.
Web Design by DowMedia