Incendiu de vegetație uscată în județul Vâlcea. Focul s-a extins pe zece hectare, iar pompierii au cerut sprijin aerian

miercuri, 20 noiembrie 2024

Focul a izbucnit, marţi, la Câineni, iar flăcările s-a extins pe zece hectare. Pompierii au solicitat sprijin aerian și s-au retras la bază peste noapte, dar anunţă că incendiul nu este localizat, transmite News.ro. „Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, în fondul forestier al localităţii Câineni”, a transmis, marţi, ISU Vâlcea. Iniţial, incendiul s-a manifestat la frunze şi doborâturi, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, în fondul forestier al localităţii Câineni, unde este pădure de fag şi stejar. Ulterior, incendiul s-a extins. „Forțele participante la incendiul de vegetaţie uscată din localitatea Câineni se retrag către bază. Suprafata afectată este de aproximativ 10 ha de litieră pădure. Incendiul nu este localizat”, a mai transmis sursa citată. Pompierii anunţă că au cerut sprijin aerian, iar operaţiunile de stingere se vor relua miercuri dimineaţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe