Victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale din Republica Moldova este victoria Europei împotriva Federației Ruse
Alegerile prezidențiale care s-au desfășurat în Republica Moldova, pe lângă victoria de anvergură istorică a Maiei Sandu, au scos în evidență o luptă asemenea celei biblice dintre David și Goliat, avându-i, de data aceasta, în prim plan pe Maia Sandu și Republica Moldova pe de o parte, și pe Aleksandr Stoianoglu și Federația Rusă de cealaltă parte. Poporul moldovean a dat startul unui proces ireversibil, care nu va fi deloc ușor, de ancorare a destinul țării în familia europeană. Frații noștri de peste Prut au scris istorie, reconfirmându-și, în fața întregii lumi, curajul și determinarea pentru aderarea la valorile europene și euro-atlantice. Testul „de maturitate” în fața Europei a fost trecut, iar democrația și votul liber au învins într-o țară peste care umbra Federației Ruse planează.
Este important ca Maia Sandu să implementeze cât mai repede un sistem de reforme care să modernizeze statul, astfel încât parcursul țării să fie alături de Occident. La rândul său, Occidentul are datoria, deopotrivă de ordin axiologic și material, să sprijine parcursul pro-european al Republicii Moldova. De asemenea, sunt ferm convins că România, ca de fiecare dată, va aprofunda relația cu frații de peste Prut, fundamentată pe istoria, cultura și limba noastră comune într-un parteneriat cu vocație europeană. În acest sens, amintesc că România a accelerat o serie de programe, la nivel național, pentru a furniza expertiză și know-how în mai multe domenii de activitate, de la cele cultural-educative la cele care vizează infrastructura critică. În plan instituțional, au fost dezvoltate instrumente noi pentru susţinerea dialogului politic şi a cooperării bilaterale, cum ar fi: Comisia interguvernamentală România-Republica Moldova pentru integrare europeană; Comisia comună pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova.
Dincolo de toate aceste aspecte, alegerile de peste Prut au scos în evidență un fenomen recurent: anume praxisul Federației Ruse în a influența politicile interne ale țărilor aflate în vecinătatea apropiată. Presiunea uriașă a Kremlinului demonstrată, de această dată, prin imixtiunea în scrutinul de ieri, uzând de gama variată de metode și mijloace ale războiului hibrid. Astfel, președinta în exercițiu nu s-a confruntat cu „păpușa” Stoianoglu, ci cu o mașinărie gigantică, ce dispune de resurse umane și materiale care depășesc cu mult capacitățile Republicii Moldova, personificată într-un război hibrid dirijat de la Kremlin. Acest lucru trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toate țările în care vor avea loc alegeri, indiferent de distanța la care se află de Moscova, dar în același timp și un exemplu de bune practici și lecții învățate. Republica Moldova a demonstrat tuturor că știe partitura luptei împotriva dezinformării, manipulării, propagandei, subversiunii etc. și că, prin voință și eforturi conjugate, poate reuși.
Îi felicit pe frații noștri de peste Prut și pe Maia Sandu pentru determinarea și curajul de a duce această luptă la bun sfârșit, încurajându-i totodată să continue să lupte pentru a-și atinge dezideratele naționale.
Laurențiu Cazan, deputat PNL
Web Design by DowMedia