• Se aude că de fapt plecarea intempestivă a lui Constantin Dascălu din fruntea consiliului de administraţie de la Oltchim ar fi avut la bază unele neînţelegeri „principale" cu directorul Constantin Roibu. În fapt, Roibu rămâne prizonierul vechilor mentalităţi, care au dus astăzi Oltchimul pe buza prăpastiei: cumpărarea cu orice preţ a petrochimiei şi rafinăriei de la Arpechim Piteşti (cu instalaţii depăşite fizic şi moral), realizarea de investiţii grandomanice şi care astăzi se dovedesc inutile şi nerentabile, blocarea oricărui dialog cu acţionarul minoritar PCC SE (deşi acesta venise cu câteva idei bune pentru salvarea combinatului chimic). Tocmai acest Constantin Dascălu venise la acum, la vârsta de 38 de ani, cu o altă viziune despre salvarea Olchim, însă iată că s-a lovit de obtuzitatea şi orgoliul nemăsurat al lui Roibu-Împărat.
• Compania de construcţii Concefa Sibiu a semnat marţi contractul de execuţie a lucrărilor la staţia de cale ferată Râmnicu Vâlcea, o lucrare pentru care va încasa 4,8 milioane euro. Este de fapt o veste tristă pentru vâlceni pentru că firma lui Horaţiu Cercel din Sibiu şi-a dovedit „impotenţa" la construcţia podului peste râul Olăneşti, unde lucrările sunt mult întârziate şi de o calitate îndoielnică. Acest contract pentru modernizarea gării din Râmnic reprezintă prima ştire pozitivă pentru Concefa din ultimele luni, perioadă în care preţul acţiunilor s-a prăbuşit pe bursă. Mai mult, în ultimele luni au apărut mai multe cereri ale unor creditori privind intrarea companiei în insolvenţă, care nu au fost judecate în instanţă, iar acţionarul majoritar, Horaţiu Cercel, i-a vândut acţiunile tatălui său, care apoi a vândut 31% din acţiuni unei alte persoane fizice.
• Ştiaţi că prefectul Ungureanu a fost condamnat penal? Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr.414 din 3 februarie 1998, a dispus ca Ungureanu Petre şi prietenul său, fostul viceprimar Monceanu Constantin, învinuiţi în dosarul 16954/1997, să fie condamnaţi penal. Cei doi au fost acuzaţi de regretatul Săndulescu Şerban, fost preşedintele al PNŢCD Vâlcea, pentru acţiunile denigratoare şi presiunile pe care aceştia le exercitau asupra sa şi chiar a familiei. Cu toate că inculpaţii au depus recurs, justiţia şi-a spus cuvântul, menţinând condamnarea acestora.
• Mariana Barbu, directorul CEC Bank Vâlcea, nu este tocmai „străină" de afacerile derulate prin intermediul instituţiei bancare de SC MAECLO SRL din Râmnicu Vâlcea. O sesizare foarte detaliată în acest sens a ajuns la Secţia Piteşti a Departamentului Naţional Anticorupţie.
Web Design by DowMedia