Primarul din Tetoiu, Viorel Herăscu, prins pe picior greșit de Curtea de Conturi!

luni, 4 noiembrie 2024

 

În urma unui control al Curții de Conturi la Primăria Tetoiu (edil Viorel Herăscu), s-au descoperit mai multe nereguli. Evidenţa contabilă, conform principiilor contabilităţii pe bază de angajamente şi a prevalenţei economicului asupra juridicului, au fost constatate în 2022 abateri cu influenţă asupra situaţiilor financiare consolidate în valoare de 23.4761 lei. Evidenţierea. în contabilitate la data de 31.12.2022 a unui sold al creanţelor bugetare mai mare cu suma de 17.099 lei faţă de cel înregistrat în evidenţa fiscală.

Primăria Tetoiu nu a identificat şi nu a înregistrat datoriile provenite din litigii pierdute în instanţă, ale entităţii, care conform reglementărilor contabile în vigoare se reflectă în solduri prezentate în situaţiile financiare. Valoarea datoriilor provenind din litigii pierdute în prima instanţă, care nu au fost înregistrate în evidenţa financiar-contabilă a entităţii, ca şi provizion, este în sumă de 89.898 lei. Înregistrarea în contabilitate a unor obligaţii de plată către furnizori, făra ca bunurile să fie livrate şi serviciile să fie prestate, în valoare de 10.977 lei. Nerecuperarea prin tarif a cheltuielilor aferente funcţionării sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în valoare de 2.024 lei.

La Primăria Tetoiu au fost efectuate plăţi nejustificate, în valoare totală de 8.160 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor hoteliere plătite, pentru participarea salariaţilor la cursuri de formare profesionala peste nivelul stabilit de reglementările legale în vigoare, la care se adaugă accesorii în valoare de 1.306 lei. Din verificarea modului de derulare a contractelor de achiziţie publică, s-a constatat ajustarea preţului contractului de execuţie lucrări la obiectivul de investiţii „Reabilitare tehnică prin anvelopare, înlocuire tâmplărie exterioara şi refacere finisaje exterioare la Şcoala Gimnazială Tepeşti (local vechi) în comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea” cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare, ceea ce a condus la efectuarea de plăţi nelegale în sumă de 9.273 lei, reprezentând, ajustarea eronată a valorii lucrărilor facturate în luna decembrie 2022, la care se adaugă accesorii în sumă de 835 lei.

Urmare verificării eşantionului categoriei economice cheltuieli de capital, privind obiectivul de investiţii „Extindere sistem de canalizare şi staţie de epurare a apelor uzate în tpate satele, comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea”, obiectiv finanţat de la bugetul de stat din PNDL, au fost identificate plăţi pentru lucrări neexecutate, în valoare de 35.092 lei, pentru care au fost calculate accesorii în valoare de 7.506 lei. Primăria Tetoiu nu a respectat în totalitate prevederile legale privind inventarierea activelor, respectiv nu a efectuat inventarierea obiectivelor de investiţii în curs, în vederea determinării valorii realizate a acestora potrivit stadiului de execuţie, pe baza valorii din documentaţia existentă (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii. Nu au fost inventariate conform prevederilor legale stocturile de combustibili.

La nivelul Şcolii Gimnaziale sat Ţepeşti nu a fost elaborat un Cod Etic şi de conduita etică. Reglementările în domeniul eticii au fost aduse la cunoştinţa personalului prin distribuire pe baza de listă de distribuire. Entitatea nu organizează periodic schimburi de experienţa în domeniul eticii şi/sau întâlniri cu personalul având ca scop soluţionarea unor dileme etice. Nu a fost desemnată o persoana care să aibă ca sarcină consilierea personalului în probleme de natură etică. Nu a fost numita o comisie de etică. Entitatea nu are instrumentele necesare evaluării gradului de cunoaşterea reglementărilor în domeniul eticii. Personalul nu este instruit periodic în privinţa modului de aplicare a reglementărilor în domeniul eticii. Nu a fost întocmită lista funcţiilor sensibile pe anul 2022. La nivelul ordonatorului terţiar de credite nu a fost implementat un sistem de semnalare a neregulilor, atât din interiorul instituţiei cât şi din mediul extern. Nu au fost identificate activităţile procedurale la nivelul tuturor compartimentelor funcţionale. Nu au fost elaborate, actualizate şi implementate proceduri privind sesizarea neregularităţilor, înregistrarea notelor contabile, întocmirea registrelor obligatorii de contabilitate, întocmirea situaţiilor financiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe