Chimcomplex continuă planul de investiții de la Iași, dar își modifică strategia

vineri, 1 noiembrie 2024

 

București, 01 Noiembrie 2024. Chimcomplex S.A. Borzești (CRC), principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, continuă demersurile pentru proiectul de investiție în Combinatul de Biochimie de la Iași, cu o schimbare de tactică.

Compania se retrage din licitația pentru concesionarea serviciului de termoficare din Iași, după ce Primăria nu a primit o finanțare nerambursabilă de 117 milioane de lei, echivalentul a peste 23 de milioane de euro, care ar fi contribuit la modernizarea CET Holboca și care modifică substanțial condițiile inițiale ale tranzacției.

În acest context, Chimcomplex își adaptează strategia pe termen scurt și mediu, optând pentru o structură mai complexă, ce presupune și o soluție proprie de cogenerare.

Florian Staicu, Director General Adjunct Chimcomplex, a declarat: „Chimcomplex intenționează să concesioneze activele și întregul amplasament CET Holboca II, loc în care se va realiza investiția în Combinatul de Biochimie. Consiliul Local a primit, în acest sens, noile noastre solicitări în adrese oficiale și le are în analiză. Noul plan prevede în continuare posibilitatea de a livra surplusul de energie termică produs de propria centrală de cogenerare în sistemul de termoficare al orașului Iași, la un cost foarte mic. Orașul va avea ca soluție termică o nouă centrală separată, ce va fi amplasată la CET I. Activul de la CET II - Holboca va fi reintegrat într-o nouă platformă chimică, cu centrală de cogenerare, ce va asigura parte din necesarul de agent termic către cartierele cele mai apropiate din oraș. Noua configurare este benefică tuturor părților implicate.”

Combinatul de Biochimie va include opt fabrici specializate, care vor folosi tehnologii biochimice, consolidând poziția României în industria de biochimie. Proiectul va genera 1.100 de locuri de muncă directe și peste 4.500 de locuri de muncă indirecte, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică a regiunii. Separat de parteneriatul cu Primăria Iași, Chimcomplex a demarat și parteneriate cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Academia Română, prin Institutul Petru Poni din Iași, cu care se vor face 3 clustere de cercetări avansate în tehnologii biochimice.

Iașul merită să își revigoreze industria chimică și salutăm inițiativele Guvernului, care în paralel anunță un program de reindustrializare a țării. a mai declarat Florian Staicu, Director General Adjunct Chimcomplex.

Despre Chimcomplex

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiție de 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe