Vâlcean reținut pentru distrugere, violență în familie și amenințare

sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Voineasa, sub coordonarea procurorului de caz, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și amenințare.

“Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 19:30, bărbatul în cauză, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns în curtea locuinței fostei concubine din localitatea Malaia, fără drept, unde ar fi distrus geamurile imobilului cu ajutorul unui topor și ar fi adresat amenințări, cu acte de violență persoanelor care se aflau in interior, respectiv doi bărbați și o femeie.

Astfel, acesta a fost condus la sediul Poliției, iar în urma administrării probatoriului, față de bărbatul cercetat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi”, au comunicat polițiștii vâlceni.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe