Primăria impune restricții rutiere în urma unor lucrări în centrul Râmnicului

joi, 31 octombrie 2024

Timp de o lună, strada Emil Avramescu din zona Pieței Centrale va fi afectată de lucrările de reabilitare a rețelei de gaze naturale realizate de Engie România

Primăria Municipiului informează că în urma autorizației de construcție acordată către Engie România, începând din această săptămână vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de alimentare cu gaze naturale din zona adiacentă Pieței Centrale și Halei. Lucrările, care se vor derula pe tronsoane de maxim 100 m și vor viza inclusiv schimbarea branșamentelor la blocuri, vor afecta strada Emil Avramescu și aleile adiacente din spatele blocurilor L (de pe Calea lui Traian), V1, A+B, C și D (de pe strada General Magheru), precum și din jurul blocurilor P, O și E, și se vor finaliza înainte de data de 1 decembrie. Sistemul de lucru pe segmente nu va afecta major capacitatea de parcare necesară locuitorilor din zonă și nici programul de aprovizionare a unităților comerciale, dar Primăria Municipiului face apel la ceilalți conducători auto din Râmnic să nu parcheze în această perioadă în spațiile dintre blocuri, ci să folosească exclusiv parcarea supraterană de la fostul bazar Poiana, parcarea subterană a Pieței Centrale și parcarea subterană centrală din Scuarul Mircea cel Bătrân. Primăria Municipiului va urmări îndeaproape modul de executare a lucrărilor, pentru a preîntâmpina orice deranjamente suplimentare și pentru a se asigura că termenul de finalizare va fi respectat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe