Primarul Gheorghe Gîngu, un nou început la Bujoreni

miercuri, 23 octombrie 2024

Astăzi, într-un moment de o importanță profundă pentru comuna Bujoreni, am avut onoarea de a depune jurământul pentru un nou mandat de primar al acestei frumoase comunități. Un gest încărcat de responsabilitate, care marchează un nou început și prin care îmi asum cu toată seriozitatea și devotamentul misiunea de a reprezenta și de a lucra în slujba cetățenilor din Bujoreni.

Tot astăzi, a avut loc și constituirea noului Consiliu Local, format din reprezentanții aleși de dumneavoastră, în care aveți încredere că vor participa activ la viața comunității. Consilierii locali au depus jurământul și s-au angajat, alături de mine, să contribuie la dezvoltarea și bunăstarea comunei noastre. Sper că împreună, fără orgolii politice și polemici inutile, să ducem la îndeplinire proiectele promise și să ne îndeplinim atribuțiile cu integritate și transparență.

Această zi reprezintă, așa cum spuneam, un nou început, unul în care dialogul și colaborarea vor fi esențiale. Sunt convins că, prin eforturi comune, putem aduce schimbări pozitive și putem răspunde nevoilor și aspirațiilor locuitorilor comunei Bujoreni.

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă asigur că fiecare decizie pe care o vom lua va fi ghidată de interesul și binele comunității noastre.

Cu respect și responsabilitate,

Gheorghe GÎNGU,
primarul comunei BUJORENI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe