A fost constituit noul Consiliu Judeţean; preşedintele Rădulescu a intrat oficial în al treilea mandat

marți, 22 octombrie 2024

Noul Consiliu Judeţean (CJ) Vâlcea, rezultat în urma alegerilor din 9 iunie, a fost constituit marţi, în componenţa lui regăsindu-se consilieri din trei partide - PSD, PNL şi AUR.

Ceremonia s-a desfăşurat în sala mare a instituţiei, noii consilieri judeţeni, validaţi de Tribunalul Vâlcea, depunând jurământul în prezenţa prefectului Mihai Oprea, dar şi a numeroşi directori de instituţii şi primari din judeţ.

"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care, în mandatul trecut, ne-au ajutat să ne respectăm promisiunile şi de la 350 de milioane cât am spus şi ne-am angajat noi, Consiliul Judeţean, astăzi vorbim de gestionarea a peste 600 de milioane de euro, bani pentru dezvoltarea şi modernizarea judeţului Vâlcea. Împreună cu toţi consilierii judeţeni, am reuşit să ducem Consiliul Judeţean Vâlcea în situaţia în care nu am ratat nicio sesiune de depunere a vreunui proiect pe fonduri europene. Împreună am reuşit, aşadar, proiecte fabuloase", a spus Rădulescu după depunerea jurământului.

El a menţionat că prima clădire nouă de spital construită după Revoluţie în municipiul Râmnicu Vâlcea "este deja în picioare".

"Am reuşit să finalizăm un proiect în care nimeni nu mai credea - Centrul de Management Integrat de la Roieşti -, am reuşit să modernizăm drumuri judeţene, adevărate autostrăzi, cum le spun unii colegi, şi mă gândesc aici la drumul Athosului românesc, la drumul 643 B din Diculeşti până la Roieşti, drumul 703G, la Drumul lui Mihai Voievod, cel care pleacă din Budeşti până la Câmpu Mare şi aşa mai departe. Am reuşit să modernizăm inclusiv Conacul Bălceştilor. Pe toate liniile de dezvoltare, infrastructură de drumuri, infrastructură de mediu, sănătate, protecţie socială, turism, educaţie, cultură, tineret şi sport, ne-am ţinut de cuvânt şi ne vom ţine de cuvânt. Este foarte important. Atât în mandatul trecut, cât şi în mandatul care urmează, sunt convins şi mizez pe dezbateri constructive în plenul Consiliului Judeţean Vâlcea", a afirmat Rădulescu.

Preşedintele CJ Vâlcea a ţinut să dea asigurări că şi pentru următorii patru ani are proiecte importante pentru judeţ, printre acestea menţionând realizarea unei noi centrale pentru CET Govora, dar şi un aeroport de mici dimensiuni.

"Este, în mod evident, o onoare şi o responsabilitate în acelaşi timp pe care ne-o asumăm astăzi, prin jurământ în faţa vâlcenilor care ne-au acordat încrederea. Sunt convins că împreună, prin dedicare, prin dezbatere, prin implicare totală, vom reuşi să ducem la capăt toate proiectele pe care ni le-am propus, pentru că eu sunt convins că, dincolo de ideologii, doctrine politice, apartenenţă politică, niciunul dintre noi nu doreşte răul judeţului Vâlcea. Prin proiectele pe care le avem deja în lucru, dar şi prin proiectele viitoare, vom ajunge ca în 2028 să spunem că instituţia noastră, instituţia dumneavoastră, a vâlcenilor, va gestiona peste un miliard de euro proiecte în domeniile pe care le-am amintit deja", a mai spus Rădulescu.

Componenţa CJ Vâlcea în acest mandat este de trei consilieri AUR, 10 consilieri PNL şi 19 consilieri PSD, plus preşedintele forului, care este tot din partea social-democraţilor. AGERPRES

Componența Consiliului Județean Vâlcea:

1. ANDREIANU MIHAELA
2. ARGEȘANU IRINA-MARIA
3. BELCIU ION
4. BOBOCEA GHEORGHE​
5. BUȘU ADRIAN
6. CIOCAN VETUŢA
7. DIMA ADRIAN -COSMIN
8. DOBRETE FLORENTINA-ADINA
9. FÂRTAT ILIE
10. FOLEA GHEORGHE
11. GOGOLOȘI VASILE-ADRIAN
12. GRIGORESCU REMUS
13. GRIGORIE LAURA-ALEXANDRA
14. ILIESCU ION – ADRIAN
15. IORDACHE DĂNUȚ
16. LUPU ALINA
17. MIREA MIHAELA
18. MOISE IULIANA
19. MUTULIGĂ FLORIN NICOLAE
20. NICOLĂESCU ION
21. NUICĂ IONUȚ-EDUARD
22. POENARU CONSTANTIN-MIRCEA
23. POPA OVIDIU
24. POPA REMUS-MARIAN
25. POPESCU ANTONIO-GABI
26. POPESCU VICTOR-GEORGE
27. ROŞU –CĂLINA ROXANA- LAURA
28. SITARU MIHAI-DRAGOȘ
29. STĂNICĂ MIHAI-CĂTĂLIN
30. STROESCU ION
31. TÎRLEA ALINA-EUGENIA
32. VOICULEȚ COSTINEL-ALIN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe