Sparle si soparle, 21.10.2024

duminică, 20 octombrie 2024
  • Săptămâna viitoare, noii-vechi aleși locali din Vâlcea își vor intra în pâine! Vorbim aici de primari, consilieri locali, președintele Consiliului Judeţean și consilieri județeni, care au fost validați de instanțe și care etapizat vor depune jurământul. Schimbări de primari vor fi în următoarele localități importante: la Drăgășani - Cristian Nedelcu îi va preda ștafeta liberalului Costinel Stoica, la Berbești - primarul interimar Sorinel Mateescu îi va da mandatul de edil-șef lui Petre Glomnicu de la PSD, iar în Băbeni - social-democratul Ștefan Bogdan va face schimb de posturi cu liberalul Ștefan Bîzîc. Inedite vor fi şi rocadele, ce vor avea loc în comunele Slătioara şi Orleşti. Pe de altă parte, comunele Costeşti, Bărbăteşti, Alunu, Boișoara, Drăgoeşti, Ghioroiu, Lăpuşata și Păuşeşti Măglaşi vor trece printr-o reconfigurare a aparatului administrativ, ca urmare a victoriei înregistrate aici de noi pretendenţi la funcţia de primar.

 

  • Operatorul de turism SC Călimăneşti Căciulata SA rămâne profitabil. SC Călimăneşti Căciulata SA a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 96 milioane de lei, venituri totale de circa 101 milioane de lei şi un profit brut de 20 milioane de lei. La data de 31 decembrie 2023, societatea avea un capital social subscris și vărsat de 1 milion de lei și un număr mediu de salariaţi de 636 persoane. În comparație, în 2022, SC Călimăneşti Căciulata SA a realizat afaceri de peste 83 milioane de lei, venituri totale de circa 93 milioane de lei şi un profit brut de 21,1 milioane de lei. Anul trecut, acţionarii de la SC Călimănești Căciulata SA au aprobat reducerea capitalului social al societăţii cu suma de 2,9 milioane de lei, de la valoarea de 3,9 milioane de lei, la 1 milion de lei.

 

  • Valea Oltului și cele două poduri în curbă de la Proieni. Potrivit Centrului de Informare și Promovare Turistică Vâlcea, podul de cale ferată de la Proieni (monument istoric) a fost construit de francezi în anul 1899, în timpul deschiderii tronsonului de cale ferată Râmnicu Vâlcea - Râul Vadului și realizat la atelierele Dayde & Pille din Paris. Nota distinctă a acestei construcții tehnice este dată de curbura sa accentuată, o revoluție tehnică la sfârșitul secolului al XIX-lea. Podul are o lungime de aproximativ 200 metri și a fost printre primele poduri cu asemenea lungime din Europa, construit sub formă de arc. Podul în curbă de la Giurgiu a fost construit câțiva ani mai târziu, între anii 1904 şi 1905, de arhitectului Anghel Saligny şi de Ion Ionescu Bisetz. Ieșit din garanție după 100 de ani de folosință, Podul de la Proieni a fost inclus pe lista monumentelor istorice și înlocuit de unul nou, construit paralel cu podul vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe