Informații despre măsurile de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili de energie din Vâlcea în iarna 2024-2025

duminică, 20 octombrie 2024

 

Zilele trecute, a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea, care a avut pe ordinea de zi „Măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie - aplicabile în conformitate cu Legea nr. 226/2021, cu modificările și completările ulterioare”. Cu lămuriri a venit doamna Cora Cristina Pîrvu, director executiv, Direcția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea. Potrivit AJPIS Vâlcea ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinţei, pe perioada sezonului rece respectiv 1 noiembrie 2024 - 31 martie 2025, declarat de persoana singură, sau de un membru al familiei care are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului.

În funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt pentru: energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri. Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie este de maxim 1.386 de lei, iar în cazul persoanelor singure, venitul nu poate să depăși suma de 2.053 de lei. Totodată pensionarii ale căror pensii au fost majorate, ca urmare a recalculării, pot beneficia de acest ajutor în condițiile în care în luna august au încasat venituri sub limitele menționate.

Cererea pentru acordarea ajutorului se poate obține de la primăria localității de domiciliu sau de pe site-ul acesteia iar documentele se transmit până la data de 20 din luna respectivă. Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale, instituții subordonate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Solicitările pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire şi a suplimentului pentru energie se depun individual de către consumatorul vulnerabil la primăria comunei, oraşului sau municipiului în a cărei/cărui rază teritorială se află locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă sau prin asociaţiile de proprietari/locatari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe