Săptămâna viitoare, noii-vechi aleși locali din Vâlcea își vor intra în pâine! Vorbim aici de primari, consilieri locali, președintele Consiliului Judeţean și consilieri județeni, care au fost validați de instanțe și care etapizat vor depune jurământul. Schimbări de primari vor fi în următoarele localități importante: la Drăgășani - Cristian Nedelcu îi va preda ștafeta liberalului Costinel Stoica, la Berbești - primarul interimar Sorinel Mateescu îi va da mandatul de edil-șef lui Petre Glomnicu de la PSD, iar în Băbeni - social-democratul Ștefan Bogdan va face schimb de posturi cu liberalul Ștefan Bîzîc. Inedite vor fi şi rocadele „în familie” ce vor avea loc în comunele Slătioara şi Orleşti. Aici revin pe funcţie primarii Sorin Romcescu şi Constantin Cârstina. Pe de altă parte, comunele Costeşti, Bărbăteşti, Alunu, Boișoara, Drăgoeşti, Ghioroiu, Lăpuşata și Păuşeşti Măglaşi vor trece printr-o reconfigurare a aparatului administrativ, ca urmare a victoriei înregistrate aici de noi pretendenţi la funcţia de primar.
Ștafeta Veteranilor Invictus a trecut prin Râmnicu Vâlcea. Cea de-a XI-a ediție a Ștafetei Veteranilor Invictus a poposit pentru o noapte și în Râmnicu Vâlcea, pe traseul albastru, venind dinspre Sibiu după ce a trecut prin Târgu Jiu, Hunedoara și Alba Iulia. În numele Primăriei Râmnicu Vâlcea, administratorul public Eusebiu Vețeleanu a înmânat zilele trecute ștafeta următoarei echipe, care a pornit spre Pitești, traseul albastru urmând să mai treacă prin orașele Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timișoara, Arad, Oradea și Satu Mare. Punctul terminus al traseului albastru, precum și al celorlalte două - roșu și galben - care străbat țara noastră prin intermediul celor 1000 de voluntari este orașul Carei, care va fi atins pe 25 octombrie, de Ziua Armatei. City-managerul Eusebiu Vețeleanu le-a urat, în numele comunității locale, mult succes tuturor participanților la această nobilă și îndrăzneață misiune.