Descoperă 3 produse care vor spori confortul pe timp de iarnă în locuința de la sat a bunicilor   

joi, 10 octombrie 2024

 

Iernile petrecute la sat în copilărie au rămas în amintirea tuturor ca momente de poveste. Cu toții eram nerăbdători să vină vacanța și să putem merge la bunici pentru a petrece sărbătorile alături de ei, la țară. Prietenii de pe stradă, mâncarea bunicii, poveștile bunicului, căldura de la sobă, toate acestea creau un mediu de poveste. Treptat însă, din diferite motive, acestea și-au pierdut din farmec. Totuși, la o anumită vârstă ajungem să ne amintim cu drag de acele momente și ne-am dori să le retrăim.

Iată cum poți să îmbunătățești confortul casei bunicilor, fără să schimbi atmosfera copilăriei

Casa bunicilor are un farmec aparte care te atrage. Cu siguranță, ai vrea să aibă utilități moderne, dar parcă nu ți-ai dori să schimbi aspectul ei simplu, care îmbină liniștea cu frumosul. Poate chiar și bunicii tăi, ajunși la vârsta înțelepciunii, preferă să păstreze nealterat farmecul casei lor, evitând schimbări majore. Totuși, există câteva produse pe care le poți cumpăra și pe care le poți folosi în vizite. Acestea pot fi utilizate și de bunicii tăi atunci când au nevoie.

  1.   Convector electric

Nimic nu se compară cu valul de căldură produs de o sobă care te lovește în față atunci când intri într-o cameră. Încălzirea centrală, fie ea electrică, pe gaz sau prin pardoseală, nu oferă o căldură de-o asemenea intensitate și de un asemenea confort precum cea emanată de o sobă. Totuși, încălzirea pe lemne, cu ajutorul sobelor are și dezavantaje. Dacă nu îngrijești focul constant, acesta se va stinge, iar temperatura va scădea în cameră. De aceea, poți găsi o soluție eficientă consultând gama de convectoare electrice de pe altex.ro pentru a alege produsul potrivit. Acestea vin cu o serie de avantaje. Fiind ușor de manevrat pot fi poziționate lângă pat, lângă masă sau oriunde e nevoie de un plus de căldură. De asemenea, consumul de energie este unul mic.

  1.   Boiler pentru baie

Un alt produs care va spori confortul în locuința de la sat pe timp de iarnă este un boiler de baie. Poți alege o variantă pe lemne care va încălzi rapid apa pe care o extragi din puțul curții. Desigur, o amenajare completă a unei băi este necesară pentru confortul zilnic. Totuși, este posibil ca o astfel de modernizare să fie binevenită chiar și pentru bunicii tăi, mai ales dacă până acum nu au avut o baie interioară. Odată cu înaintarea în vârstă, baia în casă devine mai mult decât o simplă necesitate pentru confort. De această amenajare te vei bucura și tu în timpul vizitelor la bunicii tăi. O baie caldă, după o zi friguroasă, reprezintă o adevărată oază de relaxare.

  1.   Protecție anti curent

O altă variantă pe care o poți adopta pentru casa bunicilor este aceea de a schimba geamurile și ușile de la locuință. Dacă bunicii tăi nu sunt de acord sau vremea este prea rece pentru a efectua astfel de amenajări, achiziționarea unor protecții anti-curent reprezintă o soluție eficientă. Acestea pot fi amplasate atât la uși, cât și la geamuri, contribuind la împiedicarea pătrunderii aerului rece în interior.

Prin urmare, asigură-te că vizitele tale în timpul iernii la casa bunicilor de la sat își păstrează farmecul de altădată, adăugând, în același timp, un plus de confort.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe