Bărbatul din Vâlcea dispărut în urmă cu 4 ani a fost declarat decedat de magistraţi. Solicitarea a fost făcută de sora şi mama bărbatului, aflate în străinătate, dar misteriosul caz este departe de a se fi încheiat. Fiul cel mare şi fosta soţie, cercetaţi pentru asasinarea bărbatului, vor din nou să scape de controlul judiciar.
Marian Claudiu Bălan ar fi avut acum 49 de ani, dacă ar mai fi fost în viaţă. Procurorul care anchetează misteriosul caz al profesorului vâlcean dispărut fără urmă din aprilie 2020 este convins că bărbatul a fost ucis atunci de către soţie şi cei doi copii, care au scăpat de cadavru - anunță antena3.ro
Aşa făcea şi poliţistul Cristian Cioacă cu soţia sa Elodia Ghinescu în vara lui 2007. Cioacă a fost condamnat definitiv pentru asasinarea celebrei avocate din Braşov, deşi nici până în ziua de azi nimeni nu i-a găsit cadavrul. Ca şi în cazul Elodia, Marian Claudiu Bălan a fost declarat mai întâi decedat. Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a pronunţat în urmă cu câteva zile.
„Declară mort pe numitul BĂLAN MARIAN-CLAUDIU. Stabileşte data morţii pentru pârâtul BĂLAN MARIAN CLAUDIU ca fiind 11.04.2020”, a anunțat Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Este ziua de când nu se mai ştie nimic de vâlcean. Ziua în care anchetatorii spun că a fost ucis.
„În intervalul 10/11.04.2020, în timp ce se aflau în imobilul locuinţă de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între membri familiei, respectiv între tată, mamă şi fiu, în contextul în care fratele mai mic a sărit cu cuţitul la tată, inculpatul (n.r.: fiul cel mare al bărbatului) a intervenit exercitând, conjugat cu inculpata (n.r. soţia bărbatului) acte de agresiune asupra victimei, producându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia şi apoi i-au ascuns cadavrul care nu a mai fost găsit”, potrivit Tribunalului Vâlcea.
De la sfârşitul anului trecut, soţia şi fiul cel mare sunt cercetaţi penal sub control judiciar pentru asasinarea bărbatului. Miercuri, la Tribunalul Vâlcea, cei doi cer din nou ridicarea măsurii preventive.
Ancheta a fost cerută de sora şi mama lui Marian Claudiu Bălan, care nu au vrut să creadă în varianta soţiei bărbatului că acesta pur şi simplu a plecat de acasă. Aceeaşi soţie care a şi reuşit să divorţeze de vâlcean la aproape un an de la dispariţia acestuia. Sora şi mama lui Marian Claudiu Bălan au fost şi cele care au solicitat instanţei de judecată să admită cererea de declarare judecătorească a morţii.