Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Râmnicu Vâlcea a împlinit 40 de ani de la înființare

vineri, 4 octombrie 2024
Administratorul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Eusebiu Vețeleanu, a participat astăzi, 4 octombrie 2024, la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 40 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu”.
Mesajul primarului Mircia Gutău:
“Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – sau Școala nr. 10, cum încă o mai numesc mulți râmniceni – are în spate o istorie impresionantă. Iar această caracteristică nu este dată de cele patru decenii de activitate, ci de multitudinea de succese și realizări obținute sau de proiecte implementate de această unitate de învățământ. Iar acestea contează chiar mai mult decât anii pe care îi aniversăm astăzi.
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este onorată să fie partenerul acestei prestigioase școli râmnicene și am fost bucuroși să contribuim, în măsura posibilităților bugetului local, dar și prin accesarea de fonduri europene semnificative, la o cât mai bună desfășurare a a procesului educativ. Nu mai departe de luna martie a acestui an inauguram lucrările de reabilitare de la parterul clădirii școlare și trăiam, alături de cadrele didactice, bucuria elevilor care își luau în stăpânire spațiile moderne puse la dispoziție. Școala „Mihai Eminescu” este beneficiară a două proiecte cu fonduri europene care vizează dotarea cu echipamente și materiale de igienizare și protecție, pe de o parte, și cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, pe de altă parte. Vă asigur că atenția Primăriei Municipiului nu se va diminua în anii ce vor urma, ba dimpotrivă chiar, pentru că administrația locală consideră că investiția în învățământ este cea mai importantă modalitate de câștig și de progres pentru întreaga comunitate.
Vă doresc să rămâneți la fel de performanți ca și până acum și să mențineți același nivel ridicat al unei educații școlare de excepție. Râmnicu Vâlcea are nevoie de cât mai multe școli precum Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, iar întreaga comunitate locală vă este alături în aceste momente aniversare.
La mulți ani cu împliniri!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe