Două evenimente festive organizate în cinstea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

luni, 30 septembrie 2024

Primăria Râmnicu Vâlcea organizează două evenimente festive în cinstea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată pe 1 octombrie.

44 de cupluri de râmniceni vor fi premiaţi la aniversarea a 50 de ani de căsnicie. 14 nonagenari vor fi sărbătoriţi cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile în favoarea seniorilor din Râmnic. Administrația municipală are în derulare de mai mulți ani mai multe măsuri pentru vârstnici.

Printre ele se numără:

  • transportul gratuit de care pensionarii beneficiază pe autobuzele ETA (cu o medie lunară de 52.800 de călătorii efectuate),
  • accesul gratuit al pensionarilor din oraș la Ștrandul Ostroveni în zilele de luni până joi. În sezonul estival 2024 înregistrându-se 13.500 de astfel de vizite,
  • accesul în Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, din administrarea Primăriei. Căminul are o capacitate de 75 de beneficiari și care găzduiește în prezent 73 de persoane în condiții excepționale,
  • accesul în cele 5 cluburi ale pensionarilor din cartierele Ostroveni, Petrişor, Nord şi Traian.
    Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului urează tuturor seniorilor din Râmnic să aibă parte de o bătrânețe liniștită, cu sănătate și fără griji, bucurându-se de dragostea celor dragi și de respectul întregii comunități!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe