Trafic blocat pe DN 7, la Călimăneşti, de un copac doborât de vânt

duminică, 29 septembrie 2024

Drumul Naţional 7 este blocat, duminică după-amiaza, la Călimăneşti, în zona Lotrişor, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, de un copac căzut pe carosabil, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, nu sunt victime şi nici maşini avariate, în zonă fiind trimisă o autospecială de intervenţie de staţia Brezoi şi echipa de la SVSU Călimăneşti, care acţionează pentru degajarea drumului.

Judeţul Vâlcea se află până luni, la ora 10,00 sub avertizare meteorologică cod portocaliu, de ploi torenţiale şi vijelii, autorităţile recomandând populaţiei să sisteze activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, iar dacă sunt pe stradă sau în trafic, să evite să se adăpostească sau să treacă prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe