Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la începutul noului an școlar, Parohia Călimănești II, a adus un strop de bucurie și speranță pentru 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Șerban Cantacuzino”, proveniți din familii cu situații materiale dificile.
Printr-o inițiativă plină de solidaritate, parohia a oferit acestor elevi încălțăminte gratuită, ajutându-i să înceapă anul școlar cu mai multă încredere și demnitate.
Părintele paroh Iulian Lixandra a subliniat importanța sprijinului acordat copiilor și familiilor aflate în nevoie, arătând că Biserica nu este doar un loc al rugăciunii, ci și un pilon de ajutor pentru cei aflați în dificultate. „Educația și creșterea copiilor într-un mediu sănătos și sigur sunt priorități pentru noi, iar Biserica dorește să fie alături de ei nu doar spiritual, ci și prin astfel de gesturi concrete”, a precizat părintele.
Această acțiune face parte dintr-un program mai amplu de sprijin social, pe care parohia îl derulează în parteneriat cu voluntarii și credincioșii din comunitate, demonstrând încă o dată rolul activ pe care Biserica îl joacă în viața copiilor și familiilor.
Web Design by DowMedia