Mari companii românești cu capital autohton sau străin, ca Dacia, Chimcomplex, Rheinmetall Automecanica și Pirelli Tyres România, nu au prins momentan ajutoare de stat din bugetul disponibil, numai 3 firme românești reușind să intre în analiza pentru finanțările destinate investițiilor majore în economia națională, în prima sesiune a schemei cu valoare totală de 450 de milioane de euro, gestionată de Ministerul Finanțelor., potrivit startupcafe.ro
Vorbim despre Schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 300/2024 privind dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții. Schema are un buget total multinaual de 450 de milioane de euro de la bugetul de stat, pentru companiile care fac investiții noi și angajează forță de muncă în România.
Ministerul Finanțelor a organizat, în perioada 29.07.2024 – 09.09.2024, prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanțare, iar acum a afișat primele rezultate. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 150 milioane EUR (750 milioane lei).
În cadrul primei sesiuni, au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei.
3 firme românești au reușit să se califice în faza de analiză, la data de 10 septembrie 2024:
- K2 Top Business Consulting SRL. Firma a propus o investiție totală de 396.568.469 lei, din care 234.570.247 lei reprezintă ajutorul de stat solicitat. În schimb, firma cu sediul în orașul ilfovean Voluntari a obșinut venituri de 269.190 lei și profit de 103.976 lei, avănd un salariat, în anul 2023, conform datelor oficiale de la Ministerul Finanțelor. După cum sugerează și numele său SRL-ul este o firmă de consultanță și are ca domeniu principal de activitate „alte activitati de servicii suport pentru intreprinderi”. Managerul și patronul firmei este Valentin Voica, potrivit profilului său de pe LinkedIn. El este absolvent al Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu și a făcut și un curs în domeniul menținerii păcii, organizat în SUA, conform profilului de LinkedIn.
- Bioland Agri SRL a cerut de la stat un ajutor de 226.495.840 lei, pentru un proiect de investiții în valoare totală de 385.640.014 lei. Compania din Târgu Jiu a avut venituri totale de 17.021.554 lei și profit de 254.674 lei, cu un număr mediu de 132 de salariați în anul 2023. Firma operează în industria alimentară, avînd ca principal cod CAEN „Prelucrarea si conservarea carnii de pasare”. Firma este condusă de Sorin Necsulescu, managing partner.
- Pajo Holding SRL a solicitat un ajutor de stat de 204.110.895 lei pentru a face o investiție de 422.369.778 lei. Compania vâlceană a obținut, anul trecut, venituri de 12.031.704 lei și profit de 292.240 lei, cu un număr mediu de 4 angajați. Firma activează în sectorul agro-alimentar, având ca principal domeniu de activitate „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase”. Pajo este controlată de omul de afaceri Iustin Paraschiv, cunoscut mai ales pentru business-ul Carmistin.
Dacă o firmă intrată acum în analiză va fi respinsă la finalul acestui proces, va rămâne buget disponibil, iar analiza va continua cu cele 42 de firme care nu s-au încadrat inițial în bugetul alocat sesiunii. În ordinea punctajului obținut, aceste firme vor avea o șansă să obșină finanțarea, în urma eventualei analize.
Printre cele 42 de proiecte care nu au reușit să se încadreze în bugetul sesiunii la data de 10 septembrie 2024 se numără investiții propuse de companii ca:
- Automobile-Dacia S.A. A solicitat un ajutor de stat de 37,5 milioane lei, pentru o investiție de 85 de milioane de lei.
- Pirelli Tyres România SA. Subsidiara românească a producătorului italian de anvelope Pirelli a cerut 116,2 milioane de lei pentru a face investiții de aproape 350 de milioane de lei.
- Rheinmetall Automecanica SA. Este subsidiara românească a companiei germane din industria de apărare Rheinmetall, care a cumpărat recent fabrica de componente pentru transport greu Automecanica Mediaș, de la omul de afaceri Nick Știrban. Nemții au cerut de la Ministerul Finanțelor un ajutor de stat de 22 de milioane de lei, pentru a face o investiție de 58,3 milioane lei.
- Chimcomplex Borzești SA a solicitat ajutor de stat de 191,5 milioane de lei pentru a face o investiție de 504 milioane lei. Controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, combinatul Chimcomplex este un colos al industriei chimice românești.
Descarcă de AICI lista completă.
Ministrul Finanțelor, bucuros
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, îi încurajează „pe cei care nu vor obține acum finanțare să se pregătească pentru următoarele sesiuni, pentru că până la epuizarea bugetului mai au ocazia să profite de această formă de sprijin”.
„Mă bucur să observ apetitul ridicat pentru apelul de proiecte, întrucât schemele de ajutor de stat nu sunt doar un suport financiar, ci și un catalizator al investițiilor care generează noi locuri de muncă, stimulează competitivitatea și contribuie la echilibrul dezvoltării regionale. Economia românească are nevoie de astfel de instrumente pentru a naviga cu succes prin tranziția către o economie modernă, bazată pe valoare adăugată ridicată și pe sustenabilitate. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că România rămâne o destinație atractivă pentru investiții, capabilă să își consolideze poziția în lanțurile valorice globale și să își protejeze interesele economice strategice.
Îi încurajez pe cei care nu vor obține acum finanțare să se pregătească pentru următoarele sesiuni, pentru că până la epuizarea bugetului mai au ocazia să profite de această formă de sprijin. De altfel, vedem că Ministerul Finanțelor se dovedește un partener solid pentru antreprenorii pregătiți să treacă la următorul nivel, dovadă că în anul 2024, în baza schemelor de ajutor de stat, ce au ca obiectiv dezvoltarea regională (H.G. nr. 807/2014 și H.G. nr. 332/2014), sunt în derulare 64 proiecte de investiții cu o valoare totală de 11 miliarde lei, pentru care se va plăti un ajutor de stat în valoare de 4 miliarde lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Cum se vor analiza proiectele depuse la prima sesiune
Ministerul Finanțelor spune că va analiza cererile de acord pentru finanțare depuse în baza H.G. nr. 300/2024 astfel:
- Intră în analiză cererile de acord pentru finanțare depuse și ordonate descrescător în baza punctajului obținut, al căror ajutor de stat solicitat se încadrează în limita bugetului alocat sesiunii (750 mil. lei);
- Termenul maximum de analiză este de 60 zile lucrătoare calculate de la data publicării listei pe website-ul Ministerului Finanțelor;
- La finalul procesului, companiile care au depus dosare vor primi o scrisoare în care se menționează fie Acord pentru finanțare, Scrisoare de respingere sau Solicitare de informații suplimentare după caz;
- În cazul solicitării de informații suplimentare întreprinderea are obligația să răspundă în termen de 15 zile lucrătoare;
- După primirea răspunsului din partea întreprinderii, Ministerul Finanțelor reia procesul de analiză;
- În situația în care există buget disponibil ca urmare a emiterii unor scrisori de respingere, analiza continuă, în ordinea punctajului obținut, cu cererile de acord pentru finanțare care nu s-au încadrat inițial în bugetul alocat sesiunii. Termenul de 60 de zile se calculează de la data intrării în analiză a acestora.
Punctajul a fost calculat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr. 300/2024, astfel:
- valoarea cheltuielilor eligibile;
- tipul investiției inițiale;
- locația realizării investiției;
- CAEN pentru care se solicită finanțare;
- gradul de automatizare;
- raportul dintre EBITDA;
- cifra de afaceri.
Criteriile de eligibilitate
Pentru a primi finanțare cu ajutor de stat în baza HG.300/ 2024, MF a stabilit următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
- Să fie înregistrate potrivit Legii societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Să realizeze o investiție inițială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1;
- Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate";
- Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;
- Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiași proiect unic de investiții;
- Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială.
Suplimentar, pentru întreprinderile cu cel puțin un exercițiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciții financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exercițiu financiar încheiat.
Totodată, pentru a fi eligibili, în plus față de criteriile generale, întreprinderile nou-înființate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care dețin sau au deținut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu același obiect de activitate pentru care solicită finanțare.