Consiliul local al comunei Orlesti, întrunit in şedinţa ordinara în data de 28.06.2024, a decis acordarea sprijinului financiar de la bugetul local in suma de 300.000 lei Parohiei Auresti pentru biserica din satul Scaiosi, în vederea efectuării tencuielilor interioare. În primăvara acestui an, primarul din Orlești, Constantin Cîrstina, a început lucrările de reabilitare a străzii Viilor, un proiect inclus într-un plan mai vast de modernizare a comunei: „Chiar dacă ne confruntăm cu disconfort, beneficiile pe termen lung vor merita. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere în această perioadă”. Prin hotărârea nr. 1/2024, Consiliul local al comunei Orlești a aprobat implementarea proiectului „Modernizare drumuri de exploatare agricolă în comuna Orlești, județul Vâlcea”, la valoarea de 1 milion de euro. Cheltuielile aferente investitiei se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării prin Planului Strategic (PS) 2023-2027, potrivit legii. În prezent, comuna Orlești este un șantier activ, cu proiecte ce vizează nu doar Strada Viilor, ci și alte zone vitale. Mai mult, satele Scaioși și Aurești vor beneficia de investiții în sisteme de alimentare cu apă și canalizare, precum și o stație de epurare, asigurând o gestionare mai bună a resurselor și sprijinind dezvoltarea durabilă a zonei. Aceste îmbunătățiri sunt vitale pentru comunitatea din comuna Orlești și pentru susținerea dezvoltării nișei agricole a zonei.
Web Design by DowMedia