Parlamentul dă liber împușcării a peste 400 de urși în acest an. „Vânătorul este unicul îndreptățit să aibă grijă de fauna sălbatică”. Opoziția critică legea

luni, 15 iulie 2024

Camera Deputaților a adoptat luni, 15 iulie, modificarea Legii vânătorii prin introducerea unor noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Astfel, nivelul de prevenție, adică numărul urșilor vânați la liber în acest an, va fi de 426 și se împarte între fondurile cinegetice.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 214 voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și 23 de abțineri.

În prezent, cotele sunt aplicate în baza unui ordin de ministru al Mediului: 120 de urși pot fi omorâți după nivelul de prevenție, în timp ce nivelul de intervenție este de 80 de exemplare.

Cotă de prevenție înseamnă că asociațiile de vânători pot împușca orice urs, oricând, fie el pui, femelă sau mascul, chiar dacă animalul nu este agresiv și indiferent dacă există sau nu dovezi că a atacat o gospodărie. Preventiv, adică, nu doar în situații punctuale de urgență. Cota de intervenție înseamnă mai multe tipuri de acțiuni: împușcare, alungare, eutanasiere și relocare.

Din cota maximă de intervenție la nivel național, care va fi de 55 de urși, începe să se scadă numărul de urși eutanasiați, împușcați sau mutați după depășirea cotei alocate fiecărui fond cinegetic.

Urșii să fie scoși de pe lista speciilor protejate

Parlamentarii reuniți în sesiune specială au mai aprobat, de asemenea, un amendament care vizează creșterea punctajului CIC al ursului de la 350 la 400 peste care nu se poate vâna.

Grupul USR a făcut mai multe propuneri de amendamente la Legea vânătorii legate de măsuri pentru campanii de educare și informare și proceduri mai simple de intervenție în situații de urgență în care un urs agresiv intră în localități, dar toate au fost respinse. USR a mai propus și ca împușcarea urșilor să se facă doar de personalul tehnic al fondurilor de vânătoare, nu de asociațiile private de vânători, dar și acest amendament a fost respins.

„Este doar o etapă de normalizare. Ursul va fi pe mâini bune”, a spus deputatul Gheorghe Nacov (Organizația minorităților naționale- Uniunea Bulgara din Banat), după votul din plen. Nacov este și vânător și a fost inițiatorul legii care a făcut vânătoarea la păsări mai permisivă.

El e de părere că „vânătorul este unicul îndreptățit să aibă grijă de fauna sălbatică”. În dezbaterea comisiilor reunite, Nacov a criticat Academia Română pentru că a respins acest nivel de cote ce s-a regăsit inițial în varianta ordinului de ministru dat anul trecut. „Nu recunosc dreptul Academiei Române de a contesta un studiu”, a spus el, referindu-se la studiul făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), care a stabilit că în România trăiesc între 7.000 și 8.000 de urși.

„Sunt soluții care îmbogățesc niște șmecheri și pe noi ne lasă tot cu probleme”, a spus în schimb Diana Buzoianu, USR. „ Noi degeaba creștem din pix o cotă și dăm dreptul vânătorilor să facă bani că nu rezolvăm nimic. Legea ar fi trebuit să fie una care simplifică lucrurile pt primari, să facă campanii de informare și educare și campanii de prevenție. Vrem să rezolvăm problema? Nu se rezolvă cu vânătoare de trofee”, a adăugat ea.

Studiu contestat

Site-ul de investigații și analize de sistem Snoop a arătat astăzi, într-o analiză amplă, că e un studiu incomplet și fără bază științifică.

Parlamentarii UDMR și PSD care au vorbit la prezidiu au susținut că noile cote nu reprezintă o soluție magică ce va stopa complet conflictele om-urs, dar sunt „un pas spre normalitate”. Un deputat AUR a spus că legislația existentă nu protejează oamenii de animalele sălbatice și ar trebui făcut mai mult decât aceste cote: urșii să fie scoși de pe lista animalelor protejate de Directiva Habitat.

„Suntem singura țară din Europa în care oamenii sunt mâncați de urși”, a spus Flucuș Dumitru. „Specia nu este în pericol și face ravagii.”

Sursa: https://hotnews.ro/

Citește și România versus urși. Unde greșește statul: nu știm câți sunt, îi numărăm ochiometric, studiile sunt pline de erori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe