Sparle si soparle, 11.07.2024

joi, 11 iulie 2024
  • Traficul pe DN 7, pe Valea Oltului, dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, până în dreptul localității Lazaret, este deschis non-stop. Se poate ajunge la Călimănești, Brezoi, Câineni, Voineasa sau Obârșia Lotrului! Peste 20.000 de copaci trebuie tăiaţi de pe Valea Oltului într-o lună, ca să facă loc şantierului de pe aşteptata autostradă Sibiu - Piteşti. La începutul celei de-a doua zi a lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN7 de pe Valea Oltului, antreprenorul a fost mobilizat în teren cu 8 excavatoare, 1 autogreder, 2 încărcătoare frontale, 3 buldoexcavatoare, 8 autobasculante și 3 echipe specializate în tăierea masei lemnoase de pe versant. Deși lucrările se fac la baza versantului, au apărut deja căderi de bolovani și material lemnos pe partea carosabilă. Acestea vor fi din ce în ce mai dese și mai mari cantitativ odată cu avansarea lucrărilor care nu puteau fi executate sub trafic, fără a pune în pericol viața celor care ar fi tranzitat această zonă.

 

  • Vâlceanca cu origini din Vaideeni, Bianca Andreescu, și-a făcut timp pentru a urmări din tribunele de la Frankfurt meciul României cu Slovacia, încheiat 1-1. Jucătoarea cu origini românești a urmărit meciul din mijlocul fanilor „tricolori”, iar clipul publicat de tenismenă pe Instagram face senzație pe internet. Chiar dacă drumurile ei și ale României s-au separat la un moment dat, Bianca Andreescu nu și-a ascuns niciodată sentimentele față de țara în care a copilărit. Canadianca își vizitează în continuare bunicii din Vaideeni, comuna din județul Vâlcea în care au crescut părinții ei, vorbește degajat limba română când e solicitată la interviuri și folosește de fiecare dată cuvinte generoase la adresa României. Campioana de la US Open din 2019 a publicat mai multe fotografii și videoclipuri pe rețelele de socializare, inclusiv o ipostază în care se comportă ca un veritabil ultras.

 

  • Fosta fabrică HERVIL a trecut pe profit. Potrivit situaţiilor financiare aferente anului trecut, publicate de Ministerul Finanţelor, SC Wipro Infrastructure Engineering SA a avut o cifră de afaceri de 101 milioane de lei, venituri de 74,7 milioane de lei şi un profit de 1,3 milioane de lei. La finele anului trecut, SC Wipro Infrastructure Engineering SA avea datorii totale de 38 milioane de lei, peste 180 de salariaţi, active imobilizate de 33 milioane de lei și un capital social de 52 milioane de lei. La începutul anului 2013, Wipro Infrastructure Engineering, o companie de producţie din grupul controlat de miliardarul indian Azim Premji, prelua producătorul de pompe şi compresoare SC Hervil SA de la omul de afaceri Luigi Pepenel Gheorghe, care deţinea peste 95% din acţiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe