Au început vacanțele de vară. Vacanța multora dintre copii, dintre elevi, dintre adolescenți și dintre studenții din România. Concediile multora dintre adulți. Vacanța înseamnă distracție și destindere pentru toată lumea. Concerte și festivaluri de muzică. Tabere școlare și reuniuni de grupuri profesionale și familiale. Sărbători locale și sărbători personale cu grupuri de prieteni și de cunoscuți. Petreceri fără un motiv anume, după o zi de plajă sau după o drumeție pe muntele din apropiere. Vacanță în toată puterea cuvântului, fără limită de timp și fără odihnă. Această perioadă este însă și una de expunere maximă la cel mai grav fenomen care crește sub ochii noștri, peste tot în România. Consumul de substanțe interzise, prezent la persoane din ce în ce mai tinere. Distribuția drogurilor ca sursă de finanțare a consumului, aflată în creștere exponențială. Și importul și producția internă de produse stupefiante coordonate de indivizi mânați de o lăcomie cinică și nelimitată, de bani mulți, obținuți ușor, pe seama unor suferințe greu de descris.
Spuneam cu câteva luni în urmă că am primit scrisoarea unei mame care nu știa cum să-și ajute fiul dependent de droguri, adult la rândul lui. Nu există legi care să permită unui părinte de adult să ia decizii în numele celui prins definitiv în pânza consumului de droguri. Și nu există nici instituții publice care să rezolve așa ceva. Am promis să ajut prin activitatea mea de parlamentar la schimbarea legislației în domeniu. Înainte de închiderea sesiunii parlamentare, am depus o interpelare adresată Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Naționale Antidrog.
În fond, invit Agenția Națională Antidrog să contribuie cu expertiza sa la argumentele de care este nevoie pentru o inițiativă legislativă care să ajute părinții din România să decidă în numele copiilor lor adulți, aflați în imposibilitatea rațională de a decide să recurgă la dezintoxicare. Este un subiect tragic, care are nevoie de o soluție legislativă puternică, menită să rezolve situațiile de acest fel, din ce în ce mai dese și mai încărcate de dramatism.
Vacanța care tocmai a început poate fi și o perioadă de reflexie la acest subiect și un prilej de intensificare a luptei cu acest flagel, care ne pune la grea încercare pe noi și pe cei pe care îi avem în responsabilitate.
Eugen Neață, deputat PSD de Vâlcea