La data de 29 iunie a.c., dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea.
De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 54 de ani, din localitatea Olanu care s-ar fi înecat într-o piscină cu apă sărată.
Medicii ajunși la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Bărbatul de 54 de ani spăla unul dintre bazinele aflate în incinta bazei de agrement, moment în care i s-a făcut rău și a căzut în piscina cu apă sărată.
Martorii care au asistat îngroziți la întreaga scenă au alertat salvatorii. După ce a fost scos din apă, medicii l-au resuscitat zeci de minute, în acesta nu a mai răspuns manevrelor de prim-ajutor.
Victima era angajat al Direcției de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Web Design by DowMedia