Conform unor surse apropiate PSD Vâlcea, viitorii viceprimari ai Râmnicului și viitorii vicepreședinți ai Consiliului Județean (ce vor fi aleși în luna septembrie) vor fi: Eusebiu Vețeleanu și un reprezentant al PSD Râmnicu Vâlcea de dinainte de Mircia Gutău - ca viceprimari și Alina Lupu și Bogdan Pistol - ca vicepreședinți ai CJ Vâlcea. Eusebiu Vețeleanu este administrator public la Primăria Râmnicului și a mai fost viceprimar în perioada 2016-2020, Alina Lupu este sef serviciu la DGASPC, iar Bogdan Pistol este un prosper om de afaceri. Reamintim că șefia Consiliului Județean Vâlcea a fost din nou câștigată de Constantin Rădulescu (PSD), aflat la al treilea mandat, cu mai bine de 53% din voturile exprimate, în timp ce Primăria Râmnicului a fost adjudecată, pentru a cincea oară, de Mircia Gutău, candidat de această dată din partea PSD, cu peste 46% dintre sufragii.
Chimcomplex respectă contractul de sponsorizare a echipei SCM Râmnicu Vâlcea. Recent, Consiliul local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2024, prin suplimentarea acestuia cu suma de 124.400 lei, astfel: la partea de venituri 124.400 lei - sponsorizare încasată de la Chimcomplex Borzești; la partea de cheltuieli - 124.400 lei (titlul „Bunuri și servicii”). Bugetul instituției Sport Club Municipal, rectificat, ajunge la valoarea totală de 16,6 milioane de lei.