După ce a fost reales, Remus Sasu, primarul orașului Ocnele Mari, are mai multe obiective propuse pentru mandatul 2024-2028, dintre care amintim: finalizarea în următorii patru ani a reţelelor modernizate de străzi şi a reţelelor de apă şi canal şi extinderea reţelei de gaze naturale în localităţile în care nu s-a furnizat niciodată acest serviciu de utilitate publică; finalizarea Planului Urbanistic General propus în mandatul anterior pentru o dezvoltare omogenă şi eficientă a principalelor zone ale staţiunii pe o perioadă cât mai lungă de timp; continuarea înlocuirii corpurilor de iluminat stradal cu unele economicoase, pe leduri şi completarea cu stâlpi a reţelei de transport a firelor de alimentare cu electricitate a localităţilor (după modernizarea reţelei de iluminat public pe străzile: Gînjuleşti, Cârpiniş, Abatorului, Ştrandului, Lunca, Goruniş, Albinelor, Merilor, Buda, Coceneşti, Pinilor, Fagul Miului, Morilor, Livezilor, Valea Grădinilor şi Valea cu Pruni, urmează străzile: Valea Bradului, Zăvoiului, Intrările Cosota, Făcăi, Sorât, Intrările 22 Decembrie, Căpşunilor şi rest de executat - str. Lunca); continuarea amenajării unor noi locuri de parcare pentru autoturismele proprietate particulară şi mărirea numărului de locuri în parcările din apropierea principaleloratracţii turistice din Ocnele Mari; continuarea modernizării spaţiilor verzi şi a spaţiilor de agrement şi realizarea unei serii de proiecte pentru construcţia a două parcuri istorice destinate antichităţii locale şi istoriei mai recente, a secolelor XIX şi XX; obţinerea finanţării necesare construcţiei şi punerii în funcţiune a Centrului balnear din Ocnele Mari, în asociere cu Consiliul Judeţean Vâlcea şi finalizarea acestui proiect, etc.
Web Design by DowMedia