Sparle si soparle

miercuri, 9 noiembrie 2011

Sparle si soparle

• În plin scandal Ponta-Geoană, liderii USL de la nivel naţional se pregătesc să descindă joi, 10 noiembrie, la Vâlcea pentru a participa la hotelul „masonului" Constantin Vlăduţu din Călimăneşti la o întrunire cu parlamentarii, primarii şi politicienii USL din nordul judeţului. După acest moment, spre seară, cei doi preşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, vor poposi pe „domeniul" lui Ion Cîlea de la Consiliul Judeţean Vâlcea.

Pentru că tot vine la Vâlcea, îi dăm o temă „de studiu" lui Ponta: Mircea Geoană a declarat, marţi, că pe Victor Ponta l-a făcut om, promovându-l în PSD „în ciuda voinţei partidului", iar pe Ilie Sârbu l-a pus ministru cu mâna sa, iar acum acesta „minte cu neruşinare" despre o întâlnire a preşedintelui Parlamentului cu lideri UNPR. Aşteptăm primele reacţii din partea liderului PSD....

• Pentru a 69-a oară îl tragem de mânecă pe primarul Romeo Rădulescu şi îi spunem că Râmnicul s-a transformat în... raiul câinilor vagabonzi. Zi şi noapte, cartierul Ostroveni este terorizat de haitele de maidanezi, iar câteva sute de patrupede agresive au pus stăpânire şi pe zona Goranu. Îi propunem primarului Rădulescu un nou logo pentru site-ul anemic „Vino la Vâlcea", un logo care se pliază perfect pe realităţile din oraş: „Maidanezul"!

• Avocatul directorului general de la Oltchim bate câmpii cu foarte multă „graţie" în întâmpinările copy-paste, pe care le formulează pe bandă rulantă, în încercarea disperată de a pune pumnul în gură ziariştilor care i-au clătinat autoritatea genialului inventator de pe platformă. În curând va vedea lumina tiparului o carte în care vom include inclusiv aceste aberaţii juridice - marca maestrului F., cel care în ultima perioadă pierde procese după procese.

• Am ajuns de râsul lumii! Trotuarul din faţa Centrului Comercial Cozia va fi în curând invadat de sute de biciclişti, că doar, de-acum, aceştia au pistă şi pe trotuar, trasată cu generozitate de prietenii din Bucureşti ai primarului Romeo. Municipalitatea îi forţează pe pietoni să meargă în şir indian, în vârful degetelor.

• Fostul prefect al judeţului Vâlcea, Octavian Fieroiu, a pierdut cu brio în anii 90 un proces deschis de ziariştii de la „Curierul de Vâlcea". Atunci Gheorghe Smeoreanu şi Silviu Popescu l-au executat pe prefect lăsându-l, la propriu, fără scaun...

• Ziaristul Mircea Mărgărit le-a făcut cunoştinţă unor indivizi, care cred că au pus rama la tablou şi coada la prună în domeniul presei, cu cronicarul turc... Selin Gencur. Bineînţeles că „tabula rasa" nu a înţeles expresia umoristică.

• Primarul Romeo Rădulescu şi-a trasat pistă de biciclete şi în propria curte.

• Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea refuză să ne furnizeze informaţii în legătură cu o posibilă crimă petrecută în municipiul Râmnicu Vâlcea. Noul purtător de cuvânt, Loredana Sandu, dă din umeri şi este incapabilă să furnizeze informaţii punctuale pe anumite cazuri. Vom reveni cu amănunte!

• Cartierul Goranu este un fel de „Vest Sălbatic" pentru municipalitate. În cele trei zile de târg din săptămână, locuitorii străzii Goranu sunt prizonieri în propriile case, fiind blocaţi continuu de maşinile celor care vin în zonă. Imediat după încheierea târgului rămâne o mizerie de nedescris, toate gunoaiele ajungând în curţile oamenilor, care au neşansa să locuiască în zonă. Îi propunem primarului Romeo Rădulescu să fie şi el cetăţean pentru o zi al acestei străzi! Sau să mute târgul pe strada Iustinian Marina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe