Politica Primăriei comunei Roşiile este de atragere a investitorilor privați care să valorifice potențialul zonei

joi, 13 iunie 2024

 

Politica Primăriei comunei Roşiile este de atragere a investitorilor privați care să valorifice potențialul zonei și să creeze mici afaceri care să aducă localității locuri de muncă, impozite și taxe pentru buget, într-un cuvânt o viață economică bună. „Aceștia au început să apară. Se investește în Roșiile în mai multe domenii ceea ce este un aspect bun. Vrem ca în următorii ani să ne apropiem de o relativă independență economică. Mai ales după ce vom reuși proiectul cu gazele naturale”, susține primarul din Roșiile. În prezent investițiile se desfășoară la școală gimnazială, acolo unde deja sala de sport este aproape de finalizare. Unitatea de învățământ se dotează cu echipament IT și mobilier și urmează să fie reabilitată energetic. În comuna Roșiile, primarul Dumitru Constantin a reușit să asfalteze anul trecut peste 7,5 km, cu fonduri guvernamentale, dar și fonduri locale. Tot anul trecut, Consiliul local al comunei Roşiile a decis depunerea proiectului „Reabilitare energetica Scoala cu clasele I-VIII Rosiile din comuna Rosiile, judetul Valcea”, în cadrul apelului de proiecte PNRR, la valoarea de 2,6 milioane de lei. Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 29/2023, Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici privind obiectivul de investiții „Extindere rețea distribuție apă și execuție branșamente comuna Roșiile, județul Vâlcea”, la valoarea 1 milion de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe