Slăbiciunea musculară se manifestă printr-o scădere a forței musculare și poate fi temporară sau de lungă durată. Atunci când apare, contractarea mușchilor se realizează cu dificultate, ducând la afectarea mișcărilor. Dacă persistă, poate fi un semn al unei afecțiuni severe.
Citește mai departe ce produce slăbiciunea musculară, care sunt opțiunile disponibile de tratament și posibilele complicații.
Cauze responsabile de apariția slăbiciunii musculare
Slăbiciunea musculară temporară este firească, poate fi cauzată de un antrenament fizic intens și nu prezintă îngrijorare. În unele situații însă, aceasta este un indicator al unei probleme de sănătate, după cum urmează :
Unele afecțiuni neuromusculare și neurologice, precum scleroza laterală amiotrofică, paralizia cerebrală, spondiloza cervicală, scleroza multiplă, distrofiile musculare sau boala Graves, pot cauza o reducere a forței musculare.
La unii pacienți cu tulburări endocrine, dezechilibrele hormonilor tiroidieni pot produce slăbiciune musculară.
Nivelurile prea mari de calciu, dar și deficitul de potasiu și de magneziu pot determina slăbiciune musculară.
Anumite infecții virale, precum cele cauzate de virusul Epstein-Barr, HIV sau West Nile slăbesc musculatura organismului.
Alte situații care pot duce la slăbiciune musculară includ consumul cronic de alcool, anemia, anxietatea sau sindromul oboselii cronice.
Există și situații în care slăbiciunea musculară apare ca efect secundar al administrării unor medicamente, precum cele antiaritmice, antitiroidiene, antiretrovirale sau antiinflamatoarele nesteroidiene.
Tratament
Tratamentul slăbiciunii musculare este influențat de cauza declanșatoare. Astfel, medicul poate recomanda kinetoterapia, terapia ocupațională, modificări ale dietei sau analgezicele.
În funcție de cât de severă este forma de slăbiciune musculară cu care te confrunți, poți avea nevoie de un rolator ortopedic, care îți permite să te deplasezi în siguranță.
În unele cazuri, poate fi necesară administrarea de calciu, potasiu și zinc.
Complicații
Atunci când slăbiciunea musculară apare brusc și este însoțită de confuzie, dificultăți de vorbire, de a forma expresii faciale, de a mișca membrele, de a merge sau pierderea conștienței, sună imediat la 112. Aceste simptome pot indica un atac vascular cerebral.
Complicațiile slăbiciunii musculare sunt influențate de cauza responsabilă de apariția ei. Dacă este afectată mobilitatea, un dispozitiv ajutător de mers din magazinele de tehnică medicală îți poate fi de ajutor.
Dincolo de simptomele fizice, reducerea forței musculare are un impact psihic semnificativ asupra pacientului, ce nu poate fi ignorat. Afectarea mobilității depreciază considerabil calitatea vieții. De aceea, suportul emoțional este deosebit de important, alături de fizioterapie și tratamentul medicamentos.
Pentru prevenirea complicațiilor pe care slăbiciunea musculară persistentă le poate produce, este necesar consultul imediat al medicului, pentru a se interveni rapid cu un tratament eficient.
Web Design by DowMedia