Spitalul de Pneumoftiziologie ”Constantin Anastasatu” Mihăeşti, manageriat profesionist de Marius Lumineanu, continuă seria de investiţii iniţiată de Consiliul Judeţean Vâlcea, autoritate tutelară, prin care noi dotări vor aduce un plus de grijă faţă de bolnavii din Vâlcea sosiţi aici.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu a anunţat iniţierea unui nou proiect de modernizare a spitalului din Mihăeşti, unul care aduce veşti bune pentru pacienţii din zonă.

„Am depus proiectul pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie «Constantin Anastasatu» Mihăeşti. Prin acest proiect, ambulatoriul existent se va reabilita şi va fi extins cu un nou corp de clădire (cu o suprafaţă de cca 1.000 mp), dotat cu mobilier şi aparatură medicală de ultimă generaţie, inclusiv un Computer Tomograf. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 4 milioane euro.
Pentru realizarea acestui proiect, va fi accesată o finanţare din fonduri europene, prin Programul Sănătate, ieri fiind încărcate în platformă documentaţiile în vederea obţinerii finanţării”, a comunicat Constantin Rădulescu.