Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea intenţionează să realizeze cu fonduri europene un centru de recuperare neuromotorie pentru persoanele adulte cu dizabilităţi într-un centru de servicii aflat în comuna Popeşti, a anunţat preşedintele forului administrativ judeţean, Constantin Rădulescu.
Rădulescu a precizat că proiectul şi documentaţia tehnico-economică - faza Studiu de fezabilitate au fost aprobate, marţi, de către consilierii judeţeni, în şedinţă extraordinară.
"Prin acest proiect, a cărui valoare depăşeşte 4,1 milioane lei şi pentru finanţarea căruia DGASPC Vâlcea va solicita fonduri prin PNRR, se doreşte extinderea şi modernizarea unui centru de servicii aflat în comuna Popeşti. Scopul noii investiţii este acela de a mări capacitatea centrelor sociale pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi sau a bătrânilor singuri din judeţul Vâlcea, centre pentru ale căror servicii există o adresabilitate foarte mare", a transmis preşedintele CJ Vâlcea, printr-o informare de presă.
Rădulescu a menţionat totodată că, pentru satisfacerea nevoii comunităţilor locale de a-şi proteja batrânii şi bolnavii fără aparţinători sau ale căror familii nu îi pot îngriji, conducerea forului judeţean caută şi alte spaţii din judeţ în care să poată fi amenajate astfel de centre. AGERPRES
Web Design by DowMedia