Vâlcea intră într-o carte a recordurilor mai puţin scrisă, cea a luptătorilor din a doua conflagraţie mondială, graţie longevităţii dovedite de lt. (r) Ilie Ciocan (110 ani), devenit între timp cel mai longeviv combatant din lume în Al Doilea Război Mondial.
În data de 28 mai, moş Ciocan, eroul din Cremenari va împlini 111 ani. Faptele sale de luptă, cunoscute îndeosebi de familie, fac din veteranul vâlcean un simbol imposibil de trecut cu vederea. În, plus, lt. (r) Ilie Ciocan este şi cel mai vârstnic locuitor al României - noteaza saptamana.net
Luni, 29 aprilie, România a celebrat Ziua Veteranilor de război, iar Vâlcea se poate lăuda cu unii dintre eroii care au dovedit o longevitate greu de atins.
„În Galicea trăieşte cel mai vârstnic VETERAN de război din lume, din cel de-al doilea război mondial! Este şi cea mai vârstnică persoană, în viaţă din România! Este onorant pentru noi, ne mândrim cu domnul Ilie Ciocan şi felicităm familia dansului pentru îngrijirea deosebită pe care i-o poartă”, a punctat primarul comunei Galicea, Florin Mărăcine.