Florian Bichir: "In momentul in care doi jurnalisti/publicisti au anuntat ca au acceptat sa candideze pentru PDL, s-a innegrit presa de furie".
Au luat foc unii deontologi. Ca isi murdaresc condeiele, ca au intinat marile valori ale presei. De parca jurnalistii nu ar avea simpatii, aspiratiii. Nu, ei sunt, dupa opinia acestor radicali, o specie aparte, un fel de Inchizitie. Suspendati deasupra societatii, impartind dreptatea precum arhanghelii.
In perioada interbelica, marele Pamfil Seicaru a fost deputat in Parlamentul Romaniei in anii 1921, 1931 si 1933. Nimeni nu i-a reprosat in timpul mandatului si nici dupa ceva. Nichifor Crainic a fost deputat de Vlasca in 1927. Sterian Popescu, directorul „Universului“, a facut parte din conducerea PNT si a fost chiar ministru al justitiei. Grigore Gafencu si-a inceput cariera ca jurnalist, Nicolae Carandino a fost director al ziarului „Dreptatea“. Mircea Eliade, in 1937, s-a decis sa candideze pentru Miscarea Legionara pe listele Partidului „Totul pentru Tara“. Sensibilul poet si gazetar Radu Gyr s-a ales deputat de Valcea, iar Mihail Polihroniade, deputat de Ialomita, amandoi imbracand camasa verde. Asta ca sa nu-l dam de exemplu pe Nicolae Iorga...
Alta este ideea. Nu doar la noi, ci pretutindeni in lume, multi oameni politici au plecat la drum in cariera ca ziaristi. Nu e nimic infam, nu e nimic de condamnat. Unii oameni de presa simt nevoia la un moment dat sa se implice mai mult in problemele societatii. Unii reusesc, altii nu. Numai la noi au sarit toti cu gura: unii ziaristi i-au stigmatizat, s-au considerat tradati, au vorbit de deontologie si cate altele in stele, iar actualii politicieni i-au primit cu raceala, ca pe niste neofiti. De parca ei sunt politicieni profesionisti, nu facuti la apelul de seara! Uite, eu l-as vedea pe Ion Cristoiu un deputat PSD remarcabil. Pe Horia Alexandrescu la fel, tot din partea stangii. Pentru ca, haideti sa fim obiectivi, exista jurnalisti cu simpatii de stanga, iar altii de dreapta. E ceva absolut firesc. Independenta totala, lipsa unor sentimente, analize super-obiective nu exista decat in mintea unor ageamii. Sau a unor frustrati, care si-ar dori si ei, dar n-au parte!
Un jurnalist va fi, din punctul meu de vedere, de zece ori mai bun decat vreun ciumete, sluga umila a partidului. Daca stie sa faca o ancheta/o sinteza/o analiza, de ce n-ar fi in stare sa se lupte in parlament? In plus, are contact cu oamenii, stie imediat ce ii doare pe alegatori.
Decat o confruntare intre Onaca si Mitrea, eu as urmari cu placere o dezbatere dintre, hai sa zicem, Ciutacu si Avramescu. Sau dintre C.T. Popescu si Cornel Nistorescu. Exemple ca se poate sunt: George Scutaru a fost jurnalist, Corina Cretu la fel, ca sa dam doar cateva nume.
Unii vad in jurnalisti niste ratati care ii deranjeaza pe ei, faraonii, aristocratii acestei natii. Altii - drept niste justitiari care nu au dreptul sa coboare in arena. Aidoma episcopilor din Constantinopol, care, in 1453 cand erau asediati de turci, se certau daca ingerii au sau nu sex. Unii vor sa intre in lupta, si e dreptul lor!
