• Abia numit în funcţia de director economic al Primăriei Râmnicului în urmă cu trei luni, Ion Lepădat s-a dat rău în stambă şi a organizat un „chef mafiot" pentru fiul său chiar la restaurantul Casa Vâlceană. Mai concret, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Ion Lepădat şi invitaţii săi au tulburat liniştea locatarilor din zonă până aproape de ora 4 dimineaţa. A fost sesizată şi Poliţia, însă atunci când aceasta a venit la Casa Vâlceană (în jurul orei 2) nu a putut decât... să dea din umeri. Îl întrebăm pe directorul economic al primăriei, Ion Lepădat, dacă a auzit cumva de hotărârea de consiliu local, dată pe vremea fostului primar Mircia Gutău, prin care se interzice organizarea de petreceri monstru în localurile din Râmnicu Vâlcea după ora 24,00???
• Pe o piaţă sufocată de publicaţii, la Vâlcea va mai apărea de la 1 septembrie încă o „publicaţie" fabricată în laboratoarele „inegalabilului" creator de ziare, Nicu Cismaru. Nu dăm numele publicaţiei (ca să nu facem reclamă), dar trebuie să spunem că Nicu Cismaru nu este la prima aventură de acest fel, având la activ peste zece ziare scoase din pălărie. Însă, toate publicaţiile acestuia au „dat colţul" după numai câteva numere apărute pe piaţă....
• Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, ar trebui să-şi selecteze mai atent oamenii care îi redactează actele oficiale în cadrul partidului. În vederea desemnării unui înlocuitor în consiliul local, după moartea lui Doru Chiriţă, liderul Ion Cîlea a semnat (probabil fără să citească atent) o adresă către Primăria Râmnicului, în care se precizează că „locul vacant sa creiat".
• În cel de-a doisprezecelea ceas, episcopul Emilian Lovişteanul „i-a chemat la ordine" pe preoţii Cristian şi Sandu Cristescu de la Biserica Cuvioasa Parascheva din Râmnicu Vâlcea. „Loveleşteanul" s-a comportat cu această ocazie ca un adevărat cap al „inchiziţiei", dându-le mână liberă „căţeluşilor" episcopali Matei şi Cârstea, care i-au acuzat de câte-n lună şi-n stele pe preoţii Cristescu. La toată această penibilă confruntare a mai participat şi Ion Predescu, acela care a stârnit nemulţumirea şi revolta enoriaşilor râmniceni prin încăpăţânarea sa bolnăvicioasă de a fi instalat preot paroh cu forţa la „Cuvioasa Parascheva". În ciuda tuturor presiunilor şi ameninţărilor, cei doi preoţi Cristescu au adoptat o atitudine demnă şi fermă.
Ei nu au cedat şi le-au spus verde-n faţă „satrapilor" episcopali că nu doresc, în ruptul capului, să slujească alături de un personaj controversat, aşa cum este Ion Predescu. Furios la culme, consilierul Matei i-a spus preotului Cristescu că el deţine transcriptul conversaţiilor telefonice din ultima lună ale părintelui Cristian şi că le va face publice, dacă nu „se potoleşte". Cu acest prilej, tragem un semnal de alarmă pe adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea să demareze cercetări în legătură cu împrejurările în care au fost realizate aceste înregistrări ale conversaţiilor telefonice! Precizăm că Înalt Preasfinţitul Gherasim a susţinut încheierea acestui conflict din sânul bisericii prin rămânerea lui Predescu la Catedrala Episcopală, propunere neînsuşită, însă, şi de Emilian „Loveleşteanul".
Web Design by DowMedia